Un spectaculos accident de circulaţie s-a petrecut ieri dimineaţă, în apropierea comunei Bucovăţ, doi tineri fiind transportaţi la spital după ce s-au răsturnat cu autoturismul BMW cu care circulau.
Poliţiştii de la Rutieră au fost anunţaţi, ieri dimineaţă, în jurul orei 08.00, că în apropierea comunei Bucovăţ s-a petrecut un accident de circulaţie, două persoane fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Un echipaj de la Biroul Rutier a ajuns la faţa locului, în urma cercetărilor oamenii legii stabilind că Ciprian Toană, de 25 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism BMW, pe DJ 552, în afara comunei Bucovăţ, din cauza vitezei a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ratat intersecţia şi a ieşit în afara părţii carosabile, rasturnându-se într-un şanţ. Conducătorul auto şi prietena sa, Marilena Luca, de 22 de ani, tot din Craiova, pasageră în autoturism au fost supuşi unor investigaţii de specialitate la spital, medicii stabilind că au suferit răni uşoare. În plus, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.