Ştim destule lucruri îndoielnice despre derapajele morale, de tot felul, nu doar de la noi, ci şi din lumea civilizată, unde mai nou asistăm cu uimire la o recrudescenţă a ceea ce se numeşte hărţuirea sexuală, o delict contra libertăţii şi integrităţii sexuale, sancţionat de lege. Juridic, hărţuirea sexuală se caracterizează prin avansarea unei persoane, la o manieră repetată, de propuneri sau comportamente cu conotaţii sexuale care aduc atingere demnităţii, creând o situaţie intimidantă, ostilă sau ofensatorie. Fireşte nu înotăm, şi nicăieri nu se întâmplă asta, într-un ocean de rigoare morală, dar ceea ce păreau până nu demult doar „cazuri izolate”, dobândeşte de la o vreme dimensiuni bizare, dacă nu cumva ne aflăm într-o lume realmente bolnavă, în stare de alienare, fără să conştientizeze acest lucru. Nu vom teoretiza, acum, ce este aceea o societate incluzivă şi care ar trebui să fie rigorile ei, fiindcă numai de aşa ceva nu este vorba. Cazuri de tot felul, nenumărate, unele ridicole, sunt dezvăluite în presa internaţională. În SUA, Roy Moore, 70 de ani, un fost judecător şi candidat republican acum, la un post vacant în Senat, a fost acuzat de patru femei, care relatează în „Washington Post” că ar fi fost agresate sexual acum 40 de ani. Magistratul, un republican ultra-conservator, neagă cu vehemenţă acuzaţiile formulate, argumentând că una dintre ele – Leigh Corfman – avea doar 14 ani, în momentul faptelor prezumate. Preşedintele Donald Trump a spus că aşteaptă ca Roy Moore să se retragă din cursa pentru postul de senator de Alabama, dacă acuzaţiile sunt adevărate. Căsătorit şi tată a patru copii, Roy Moore a denunţat printr-un comunicat de presă, toate acuzaţiile ca fiind „complet false”, „atacuri politice disperate”. Scandalul este în toi, eclipsat fiind de agreseiunea sexuală, ce ar fi fost comisă de actorul Steven Seagal şi compatriotul său, umoristul Louis C.K., aceştia acuzaţi de actriţele Portia de Rossi şi Jualianna Margulies, pentru ceea ce s-ar fi petrecut cu 30 de ani în urmă într-un hotel din New York. În octombrie a.c., o altă actriţă Lisa Guererro, explica în „Newsweek”, cum Seagal i-ar fi cerut în 1996 să vină la el acasă, pentru „o repetiţie privată în doi”, propunere refuzată. Toate aceste acuzaţii apar în toiul afacerii „Weinstein”, în care Seagal a fost deja acuzat de hărţuire sexuală de actriţa Jenny McCarty, cu mulţi ani în urmă. De altfel, un procuror din Los Angeles, Jackie Larey a creat o celulă specială pentru verificarea tuturor acuzaţiilor de abuz sexual contra unor nume de la Hollywood. Dezvăluirile din „New York Times” şi „New Yorker”, vizându-l pe Harvey Weinstein, acuzat de 100 de femei de sâcâială sau tentativă de viol, deja îngrijorează. Dar asta nu e tot. În Suedia, nu mai puţin de 456 de actriţe de film şi teatru, cele mai multe abonate la roluri principale, au semnat un text publicat în „Svenska Dagbladet”, relatând hărţuiri, chiar violuri, la care sunt supuse în teatre şi platouri de filmare. Ele au decis să rupă „cultura tăcerii”. La câteva ore, ministrul culturii, Alice Bah Kuhnke, s-a declarat şocată, convocând patronii marilor instituţii culturale din Stockholm: Teatrul dramatic, multă vreme condus de Ingmar Bergman, Teatrul Naţional şi Opera Regală. Împotriva acestui comportament oribil, degradant, arătându-se şocat de cantitatea de dezvăluiri, unele poate mincinoase, premierul social-democrat Stefan Lofven, a cerut măsuri. Asistăm sub ochii noştri la o revoltă spontană, derivată din raporturile cu puterea. În plan sexual şi nu doar. Dacă detestăm delaţiunea, trebuie să acceptăm însă şi adevărul crud. Ataşaţi prezumţiei de nevinovăţie, fundamentală într-un stat de drept, vedem cum reţelele de socializare se transformă în tribunale şi mare lucru nu mai este de înţeles.