Exerciţiu de amploare al ISU Dolj vizând un accident nuclear

0
403

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj desfăşoară, în perioada 2 – 6 octombrie a.c., exerciţiul naţional „OLTENIA 2017”, având ca scop evaluarea răspunsului la urgenţă în caz de accident nuclear sever la Centrala Nuclear – Electrică Kozlodui (Bulgaria), precum şi identificarea domeniilor care necesită îmbunătăţiri privind capabilităţile de intervenţie şi documentele de răspuns cu caracter operativ şi procedural de la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, locale şi al forţelor de intervenţie. În activităţile planificate vor fi implicate autorităţile administraţiei publice locale din toate localităţile situate în zona corespunzătoare razei de 30 km faţă de amplasamentul centralei, însă principalele elemente ale dispozitivului de intervenţie vor fi instalate în localităţile Bechet (punct îmbarcare pentru evacuare), Valea Stanciului (raion de decontaminare totală) şi Rojişte (punct de primire-repartiţie persoane evacuate, bază de operaţii, punct de conducere), după cum au anunţat reprezentanţii unităţii.