Romii care s-au încăierat lângă Curtea de Apel Craiova, trimişi în judecată şi menţinuţi după gratii

0
418

Magistraţii Judecătoriei Craiova au hotărât, miercuri, să-i menţină în spatele gratiilor pe craiovenii de etnie romă, cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani, implicaţi într-un scandal de amploare, pe 5 iulie a.c., în apropierea Curţii de Apel Craiova. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au finalizat cercetările şi i-au trimis în judecată pe cei opt, pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce au bătut alţi doi romi, cu care aveau neînţelegeri mai vechi.

Una dintre victime, urmărită pe bulevardul „Titulescu”

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care au coordonat cercetările în cauză, au reţinut că, „pe 5 iulie a.c., în jurul orei 9.40, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, inculpaţii Sorin Florin Durac, Fănel Durac, Sorin Durac şi Leonard Durac au aşteptat-o pe persoana vătămată Sorin Neguţ, iar în momentul când aceasta a coborât din taxi au lovit-o cu pumnii în zona capului şi a corpului, provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. În aceeaşi împrejurare, dintr-un alt autoturism taxi a coborât şi persoana vătămată Felix Neguţ, care a fost lovită cu pumnul în zona feţei de inculpatul Ion Adîr, apoi a încercat să fugă, fiind urmărită de inculpaţii Sorin Florin Durac, Fănel Durac, Valter Durac, Mitică Durac şi Ianoşi Durac”. Odată prins, pe bulevardul „Nicolae Titulescu”, Felix Neguţ a fost lovit cu pumnii şi picioarele, alegându-se cu leziuni care necesită pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale. «În zona comiterii faptelor, respectiv pe străzile „Constantin Brâncuşi” şi „Nicolae Titulescu”, din cauza actelor de violenţă exercitate de inculpaţi, a fost tulburată ordinea şi liniştea publică, cetăţenii aflaţi în tranzit fiind panicaţi, iar traficul rutier a fost blocat pe timpul comiterii faptelor», au mai precizat procurorii.

Şase inculpaţi după gratii odată cu emiterea mandatelor în lipsă

După finalizarea cercetărilor şi stabilirea identităţii celor implicaţi, şapte din opt fiind fugiţi, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au solicitat, pe 12 iulie a.c., Judecătoriei Craiova, arestarea preventivă pentru opt craioveni de etnie romă. Instanţa a admis propunerea şi a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Sorin Florin Durac, singurul prins la momentul respectiv, iar cu privire la ceilalţi şapte inculpaţi, respectiv Durac Sorin Florin, Durac Fănel, Durac Leonard, Adîr Ion, Durac Valter, Durac Ianoşi şi Durac Mitică s-au emis mandate de arestare preventivă în lipsă pe 19 iulie a.c. Odată dispusă arestarea pe numele lor, şase din cei şapte romi s-au prezentat la Poliţie, fiind preluaţi şi încarceraţi de poliţiştii Secţiei 2 Craiova, în timp ce Durac Ianoşi a ajuns după gratii pe 9 august a.c.

Procurorii au finalizat cercetările, iar pe 30 august a.c., s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care cei opt inculpaţi au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dosarul este acum analizat în camera preliminară, iar miercuri, 27 septembrie a.c., judecătorii craioveni au menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor, respingându-le cererile de a fi plasaţi în arest la domiciliu: „Respinge cererile formulate de inculpaţii: DURAC SORIN; DURAC IANOŞI DURAC SORIN – FLORIN; DURAC FĂNEL; DURAC LEONARD; ADÎR ION; DURAC VALTER şi DURAC MITICĂ, prin apărători aleşi, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar. (…) Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii: DURAC SORIN; DURAC IANOŞI DURAC SORIN – FLORIN; DURAC FĂNEL; DURAC LEONARD; ADÎR ION; DURAC VALTER şi DURAC MITICĂ. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi 27 septembrie 2017”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.