Prefectul judeţului Dolj cere detalii suplimentare unor instituţii aflate în subordine

0
465

Ieri, s-a desfăşurat şedinţa ordinară lunară a Colegiului Prefectural Dolj, care a avut pe ordinea de zi mai multe puncte importante, prin prezentarea rapoartelor instituţiilor aflate în subordinea Guvernului României, prin Instituţia Prefectului. Au fost date statistice, ca la orice întâlnire de acest fel, dar, la „diverse”, a reieşit intervenţia prefectului de Dolj.Pentru luna viitoare, acesta a solicitat o situaţie amănunţită unor instituţii care nu apar foarte mult în tabloul zilnic al activităţilor.

O întâlnire, ca oricare alta, a Colegiului Prefectural Dolj, în care, conform ordinii de zi, reprezentanţii unor instituţii deconcentrate îşi prezintă rapoartele, pline cu date statistice. După citirea statisticilor prezentate de managerul Direcţiei pentru Agricultură Dolj, Liliana Săvulea, prefectul de Dolj, Dan Narcis Purcărescu, a cerut explicaţii în plus, fiind vorba de activităţi care sunt conexe, directorului ANIF – Filiala Dolj, Nelu Gecălă, iar acestea nu au întârziat: „Am făcut recepţia la Staţia de la Nedeia, unde am reabilitat trei din cele şase agregate  pregătite. A fost o lucrare de anvergură, foarte complexă. Este un punct de referinţă, în ceea ce priveşte irigaţiile, pe Măceşu – Segarcea”, a precizat Nelu Gecălă. La sfârşitul întâlnirii, Dan Narcis Purcărescu a ţinut să precizeze: „Sunt unele instituţii care nu sunt foarte cunoscute, de aceea, de luna viitoare cer să le prezentăm, nu neapărat pe date statistice, dar pe ceea ce fac acolo. Propun, la următoarea întâlnire, să se prezinte cei de la Centrul Zonal de Zootehnie, Garda Forestieră, Inspectoratul Teritorial pentru calitatea seminţelor şi materialul săditor, Organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial de mediu, Regiunea IV Sud – Vest Oltenia. De asemenea, solicit găsirea unor soluţii pentru remedierea depunerii gunoaielor, în principal al molozului rezultat din construcţii”.