Ministrul german de Finanţe avertizează asupra divizării Europei după “nonsensul” Brexit

0
401

euroMinisterul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a avertizat luni asupra riscurilor divizării Europei pe linia est-vest şi a descris ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ca un “nonsens”, relatează site-ul agenţiei Reuters.

“Dacă vor apărea noi diviziuni între est şi vest după Brexit – a fost un nonsens să iei o astfel de decizie şi probabil că britanicii nu mai sunt fericiţi cu votul lor – va fi o catastrofă. Trebuie să fie foarte clar: vom avea un viitor bun – şi istoria ne arată acest lucru – doar dacă ţinem Europa unită… şi asta înseamnă toată Europa”, a spus Schaeuble.

Ministrul german de Finanţe a făcut referire la adâncirea faliei între ţări estice precum Polonia şi Ungaria şi partenerii lor vestici din Uniunea Europeană, în privinţa valorilor democratice, acceptării refugiaţilor şi integrării europene.

Wolfgang Schaeuble a mai precizat că acele state membre UE care doresc să continue cu integrarea mai strânsă trebuie să acţioneze imediat în acest sens.

 “Dar trebuie să fim de asemenea atenţi ca nu numai statele mari să decidă. Am învăţat asta de la Kohl”, a mai spus Schaeuble, cu referire la fostul cancelar german Helmut Kohl, cu care a lucrat la reunificarea Germaniei.

Săptămâna trecută, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a subliniat necesitatea de a anula diviziunile dintre statele estice şi cele occidentale. Juncker l-a lăudat pe Wolfgang Schaeuble pentru eforturile sale privind unificarea UE.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost extrem de critic faţă de guvernele de la Varşovia şi Budapesta, despre care Blocul comunitar susţine că se distanţează de valorile fundamentale ale Europei, precum libertatea de exprimare şi statul de drept.

Germania, pe fondul istoriei sale cu Polonia, a fost mai puţin critică faţă de vecinii săi din est, dar a sprijinit în mod tacit demersul UE de a exercita presiuni asupra guvernelor din Europa de Est.