Dolj: Percheziţii ale poliţiştilor olteni într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani

0
366

descinderePoliţia Română anunţă că, în această dimineaţă, poliţiştii din Olt efectuează 20 de percheziţii, în 5 judeţe, pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane care ar fi derulat operaţiuni fictive cu bunuri, folosind firme fantomă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin evaziune fiscală şi spălare de bani este de 6.800.000 de lei.

La data de 14 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt efectuează 20 de percheziţii, pe raza judeţelor Olt, Dâmboviţa, Giurgiu, Dolj şi Teleorman, la locuinţele unor persoane şi la sediile sociale ale unor persoane juridice. Activităţile se desfăşoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Din cercetări a reieşit că, în cadrul unui circuit economic, s-ar fi desfăşurat operaţiuni fictive cu bunuri, prin intermediul unor firme de tip fantomă. În fapt, persoane implicate ar fi livrat, către instituţii, bunuri (mobilier urban), fără a avea documente justificative de provenienţă. Prin activitatea infracţională, s-ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 6.830.000 de lei. În cauză, vor fi aplicate sechestre asiguratorii, iar la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, vor fi conduse 5 persoane, pentru audieri. În activităţi sunt angrenaţi şi luptători de acţiuni speciale din Olt şi poliţişti de la inspectoratele de poliţie judeţene Dâmboviţa, Giurgiu, Dolj şi Teleorman.