Braconierii şi poliţistul de frontieră doljean care îi proteja, menţinuţi sub control judiciar

0
400

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au menţinut, luni, 11 septembrie a.c., măsura controlului judiciar faţă de poliţistul de frontieră doljean arestat în octombrie anul trecut pentru protejarea şi coordonarea unei reţele de braconieri, dar şi faţă de ceilalţi inculpaţi din dosar. Hotărârea a fost luată în procesul în care agentul, împreună cu doi colegi, dar şi braconierii pe care i-a ajutat, în total nouă inculpaţi, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, braconaj, folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi complicitate la aceste infracţiuni. Următorul termen de judecată a fost stabilit pe 25 septembrie a.c.

frontieraLa termenul de luni, 11 septembrie a.c., magistraţii Tribunalului Dolj au menţinut măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii din dosarul grupării de braconieri coordonată şi protejată de un poliţist de frontieră doljean, respingându-le cererile de revocare a acestei măsuri: „Menţine măsura controlului judiciar dispusă prin Încheierea nr.256/18.10.2016 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj cu privire la inculpaţii Şarlă Florin, Bărbulescu Cosmin Bogdan, şi Ozunu Alexandru Ovidiu. Menţine măsura controlului judiciar dispusă prin Ordonanţa nr.303/P/2016 din 17.10.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj cu privire la inculpatul Balaci Nicolae. Menţine măsura controlului judiciar dispusă de instanţă prin Încheierea din 23.05.2017 cu privire la inculpatul Iovan Aurel. Respinge cererea formulată de inculpatul Iovan Aurel, prin avocat, de modificare a obligaţiilor impuse. Respinge cererea formulată de inculpatul Balaci Nicolae, Iovan Aurel, Şarlă Florin, Bărbulescu Cosmin Bogdan, şi Ozunu Alexandru Ovidiu, prin avocaţi, de revocare a măsurii controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.09.2017”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

Reamintim că, pe 9 ianuarie a.c., s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj i-au trimis în judecată pe cei nouă inculpaţi. În urma unei anchete complexe, desfăşurate de procurori împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, s-a stabilit faptul că, în perioada iunie – octombrie 2016, Balaci Nicolae, Şarlă Florin, Ozunu Alexandru Ovidiu şi Bărbulescu Cosmin Bogdan s-au deplasat în zona Bistreţ, unde, pe timpul nopţii, au braconat prin împuşcare mistreţi şi iepuri, acest lucru întâmplându-se pe timpul executării serviciului de către agentul de poliţie Iovan Aurel care avea în competenţă zona respectivă. Agentul de poliţie facilita braconierilor accesul în perimetrul fondului cinegetic, iar după ce aceştia împuşcau animalele sălbatice, le asigura părăsirea în siguranţă a zonei, pentru aceste facilităţi Iovan Aurel primind ulterior foloase necuvenite, respectiv vânat braconat, în valoare de aproximativ 2.500 euro. Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au mai stabilit că agentul Aurel Iovan a fost sprijinit şi de doi dintre colegii săi, Cătălin Gheorghe Grecu şi Sorin Andrei, care i-au oferit informaţii secrete de serviciu sau nepublice, pentru ca protejaţii săi să nu fie prinşi.