IPJ Dolj a demarat campania de prevenire a violenţei în şcoli „Fii inteligent, nu fi violent!”

0
439

politiaReprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj au lansat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Campania de prevenire a violenţei în şcoli „Fii inteligent, nu fi violent!”. Alături de comandantul IPJ Dolj, comisar şef Constantin Nicolescu, şi de comisar şef Stanca Giucă, de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, la lansarea acestei campanii a fost prezent inspectortul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, Monica Leontina Sună. Comandantul Poliţiei doljene a precizat că, la nivelul judeţului infracţionalitatea în şcoli se situează pe un trend descendent, însă activitatea de prevenire în şcoli este una din priorităţile oamenilor legii. „Această campanie este foarte importantă, lucru pe care l-au înţeles şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, cu care avem parteneriate, dar şi părinţii, şi este bine să lucrăm împreună. Vreau să mai spun că această campanie nu puteam să o derulăm fără sprijinul membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, cărora vreau să le mulţumesc”, a precizat comisar şef Constantin Nicolescu. Inspectorul general al ISJ Dolj, Monica Sună, spune că iniţiativa este foarte bună, întrucât siguranţa elevilor în şcoală este unul dintre cele mai importante obiective pentru toată lumea. Şcolile sunt incluse în itinerarii de patrulare ale oamenilor legii, iar în cadrul acestei campanii vor avea loc întâlniri între poliţişti, pe de o parte, şi cadre didactice, părinţi şi copii, de cealaltă parte, pentru ca elevii să înţeleagă că violenţa nu este o soluţie, nu pentru o persoană inteligentă.

Scopul campaniei, după cum a explicat comisar şef Stanca Giucă, este informarea elevilor cu privire la factorii generatori, formele de manifestare şi consecinţele violenţei în unităţile de învăţământ. Acţiunile se vor desfăşura în toate unităţile de învăţământ din Dolj, în perioada septembrie-decembrie 2017, cele 10.000 de flyere cu recomandări preventive şi 2.000 de afişe, urmând să ajungă la fiecare şcoală din Dolj.