Alb-albaştrii, în vizită la „Elena Cuza”

0
390

scoalaJucătorii Universităţii Craiova au fost prezenţi ieri la prânz la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, pentru o întâlnire cu elevii şcoalii, cărora le-au dăruit materiale promoţionale cu însemnele Ştiinţei, le-au acordat autografe, fiind asaltaţi şi pentru fotografii. Ca fost elev al liceului, Alex Băluţă, care astăzi împlineşte 24 de ani, a revenit la „Elena Cuza”, declarând cu acest prilej: „Am amitiri frumoase de aici, m-a cuprins puţin nostalgia. Sper să-i bucurăm pe aceşti puşti cu jocul şi rezultatele noastre. Cu Dinamo jucăm acasă şi avem o revanşă de luat faţă de suporteri după înfrângerea de la Cluj”. Alex Mitriţă a adăugat: „Ne bucurăm să fim alături de copii la începutul anului şcolar, sper să avem un sezon bun, iar ei să ia note bune. La şcoală eu eram cam năzdrăvan, abia aşteptam să plec de la ore să mă duc să joc fotbal. Am fi vrut să le oferim cadou şi victoria cu CFR, dar n-a fost să fie, acum sper să luăm toate punctele cu Dinamo”.