Dragnea: Susţin înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru situaţia de la SIPA

0
380

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că susţine înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru situaţia de la SIPA, el apreciind că săptămâna viitoare ar putea fi aprobată de către plenul reunit constituirea acesteia.

dragnea-3„Am primit o solicitare pentru a înfiinţa o comisie parlamentară de anchetă cu privire la activitatea şi arhiva SIPA. Şi eu susţin această propunere şi cred că – mâine sigur nu, pentru că nu putem la Birourile Permanente reunite – cred că săptămâna viitoare vom propune şi vom aproba înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru situaţia de la SIPA”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă a mai discutat cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, despre arhiva SIPA, Dragnea a răspuns: „Eu m-aş bucura dacă domnul Tudorel Toader ar mai spune nişte lucruri de acolo, pentru că au tot circulat tot felul de nume pe surse”. „Dar eu zic că dacă nu poate sau nu ştie, poate le-o fi trimis la alte instituţii şi e blocat acum, nu poate să mai spună numele respective. Eu cred că o comisie de anchetă parlamentară îl poate ajuta foarte mult în sensul ăsta”, a adăugat Dragnea.

      Comisia de anchetă constituită la nivelul celor două Camere ar urma să verifice împrejurările în care, pe 18 august 2017, ministrul justiţiei de la acea dată, Raluca Prună, a sporit gradul de secretizare al raportului 096 la secret de stat şi motivele pentru care a procedat în acest mod; să afle dacă persoanele care au intrat în arhiva SIPA aveau dreptul legal şi deţineau toate autorizaţiile legale necesare pentru pătrunderea în acel spaţiu, dacă documentele aflate în arhiva SIPA precum şi hardurile, ori alte arhive electronice au fost fotocopiate, sustrase, distruse, de către cine şi în ce scop, dacă documentele fotocopiate au fost folosite în scopuri ilicite şi dacă toae aceste împrejurări au fost de natură a afecta independenţa justiţiei şi, pe cale de consecinţă, caracterul de stat de drept al statului român.