Face puşcărie după ce a vrut să mituiască trei poliţişti craioveni

0
461

Craioveanul de 44 de ani care a vrut să mituiască trei poliţişti ai Biroului Rutier Craiova cu 500 de lei a fost condamnat definitiv la la 1 an şi 4 luni de închisoare cu executare. Curtea de Apel Craiova i-a respins, luni, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinţei Tribunalului Dolj prin care a primit această pedeapsă, inculpatul fiind în acest moment în penitenciar. El a fost prins în luna martie cu mai multe nereguli la maşina cu care circula şi a vrut să scape de amenda de 2.000 de lei mituindu-i pe poliţişti.

curtea de apelReamintim că, potrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, pe 14 martie a.c., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a sesizat Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj cu privire la faptul că unui echipaj format din trei lucrători de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Craiova i s-a promis, în mod repetat, o sumă de bani, apoi direct 500 de lei de către Vecea Găman, de 44 de ani, din Craiova, pentru a nu fi luate faţă de măsurile legale ce se impuneau. Mai exact, pe 14 martie a.c., seara, în jurul orei 21.00, conducătorul auto fusese oprit în trafic, iar cu ocazia controlului, poliţiştii au stabilit că autoutilitara înmatriculată în Suedia cu care circula nu avea asigurare de răspundere pentru daune produse terţilor prin accidente de circulaţie tip RCA şi inspecţia tehnică periodică (ITP) era expirată, motiv pentru care i-au adus la cunoştinţă contravenientului că urmează să i se reţină plăcuţele cu numerele de înmatriculare şi să-i fie aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 2.000 lei. Craioveanul ar fi preferat să scape mult mai ieftin, astfel că a insistat ca oamenii legii să primească şpagă şi să nu-l sancţioneze. Poliţiştii însă, au refuzat categoric oferta şi, întrucât persoana depistată insista în oferirea sumei de bani, ofiţeri de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj din cadrul DGA, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat prinderea în flagrant a craioveanului în timp ce oferea suma de 500 lei celor trei agenţi. Inculpatul a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, apoi reţinut pe o perioadă de 24 ore de procurorul de caz, iar o zi mai târziu, pe 15 martie, Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 zile.

puscarieDosarul în care Vecea Găman a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru dare de mită, s-a înregistrat la Tribunalul Dolj pe 28 martie a.c., a fost analizat în camera preliminară unde s-a constatat legalitatea probelor şi a rechizitoriului, iar procesul pe fond s-a încheiat repede, întrucât şoferul a recunoscut comiterea faptelor şi a cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Astfel, pe 23 mai a.c., magistraţii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa, craioveanul Vecea Găman fiind condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare cu executare, din care se va scădea perioada petrecută în arest. În plus, instanţa l-a menţinut pe inculpat după gratii şi a confiscat cei 500 de lei cu care voia să-i mituiască pe poliţişti. Inculpatul a declarat apel, însă luni, 4 septembrie a.c., Curtea de Apel Craiova i-a respins apelul ca nefondat: „respinge apelul declarat de apelantul inculpat Găman Vecea împotriva s.p. nr. 309/2017 a Tribunalului Dolj, ca nefondat. Deduce în continuare măsura arestării preventive de la 23.05.2017 la zi. Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.09.2017”.