Ryanair, noi tarife reduse pentru bagajele înregistrate

0
488

ryanairRyanair, compania aeriană Nr.1 a Europei, astăzi, 6 septembrie, ca parte a programului său “Always Getting Better” a anunţat noi tarife reduse pentru bagajele înregistrate (şi dimensiuni mai mari pentru acestea) pentru a încuraja mai mulţi clienţi să-şi înregistreze bagajele şi să reducă numărul consumatorilor care se prezintă cu 2 bagaje la porţile de îmbarcare. Această măsură a fost luată ca urmare a faptului că foarte mulţi clienţi se bucură de facilitatea transportării a 2 bagaje de mână gratuite, respectiv pentru că pe zborurile cu grade de încărcare ridicate (97% în august) nu există suficient loc pentru bagaje în spaţiul de deasupra scaunelor pentru acest volum ridicat, fapt ce cauzează întârzieri de îmbarcare şi de zbor.

 Pentru a încuraja mai mulţi clienţi să-şi înregistreze unele bagaje, dar şi pentru a reduce volumul bagajelor transportate la bord, din 1 noiembrie, Ryanair va introduce următoarele modificări la politica pentru bagaje pentru toate zborurile, după cum urmează:

          Greutatea admisă pentru bagajele înregistrate va creşte de la 15kg la 20kg pentru toate bagajele

·         Tarifele standard pentru bagaje vor fi reduse de la 35€/£ la 25€/£ pentru acest bagaj de 20kg

·         Doar Clienţii cu Prioritate (incluzând Plus, Flexi Plus & Family Plus) vor putea să transporte două bagaje de mână în aeronavă*

·         Toţi ceilalţi clienţi (fără Prioritate) vor putea să-şi transporte în cabină doar un bagaj mic de mână, în timp ce al doilea bagaj (mai mare) va trebui trimis la cala de bagaje (gratuit) la poarta de îmbarcare.

Kenny Jacobs, Ryanair, a declarat:

 “Aceste modificări la politica de bagaje vor costa Ryanair peste 50m € p.a. în tarife reduse pentru bagaje. Cu toate acestea, credem că oferind bagaje mai mari la tarife mai mici, vom încuraja clienţii să considere înregistrarea bagajului, ceea ce va reduce volumul ridicat al clienţilor care se prezintă cu două bagaje de mână la porţi, fapt ce cauzează întârzieri de zbor datorită numerelor însemnate de bagaje de mână debarcate la porţi sau în cabină.

 Sperăm că prin restricţia impusă clienţilor în a transporta un singur bagaj mic de mână în cabină – bagajul de tip troller urmând a fi trimis, gratuit, la cală – acest fapt va grăbi îmbarcarea pentru zboruri şi va elimina întârzierile cauzate de lipsa spaţiului suficient pentru acomodarea a 360 de bagaje de mână (182 clienţi x 2 bagaje) în compartimentele pentru bagaje, pe zborurile aglomerate.

Aceste tarife reduse pentru bagaje şi dimensiunile îmbunătăţite se vor aplica pentru toate rezervările de călătorie cu plecare din 1 noiembrie şi sperăm să le aducem clienţilor noştri economii şi mai mari prin simplificarea politicii noastre pentru bagaje.”

 * Îmbarcarea Prioritară poate fi achiziţionată la doar 5 €/£ în momentul rezervării sau adaugată ulterior rezervării pentru 6 €/£ şi este disponibilă cu până la o oră înainte de ora programată de plecare.