ALDE Dolj : Vom avea rectificare pozitivă

0
441

Ion-CupaConstatăm că trebuie să comunicăm adevărul în fiecare zi pentru a nu fi acoperit de minciunile politice ale celor din USR şi PNL.

Anunţul liderilor USR potrivit căruia ”guvernarea PSD – ALDE a intrat în incapacitate de plată” este  o fantasmagorie comunicaţională şi un exerciţiu cras de iresponsabilitate politică. Cerem USR să retragă declaraţia deputatului Dan Barna făcută fără nicio  fundamentare în realitate. Nu există niciun minister la care să se pună problema lipsei de resurse pentru plata la timp a salariilor.

Rectificarea bugetară nu are un termen exact prevăzut în lege, deci nu se poate vorbi de amânarea ei. Cu atât mai puţin că s-ar întârzia pentru că nu ar exista resurse financiare. Rectificarea va fi una pozitivă şi va fi făcută în curând, atunci când analiza pe fiecare minister şi proiecţia privind alocările bugetare va fi finalizată.

În ceea ce priveşte întâlnirea premierului cu FMI, ea a avut loc pentru a pune la dispoziţia acestuia a datelor Ministerului Finanţelor pentru ca  estimările viitoare să nu mai fie eronate. Ultimele două prognoze pe care FMI le-a furnizat cu privire la ţara noastră au fost eronate, România depăşind previziunile  făcute de reprezentanţii acestuia.

Nu s-a pus problema unui eventual împrumut de la FMI. România nu are motive pentru a contracta un astfel de împrumut.Facem încă o dată un apel la partidele opoziţiei să renunţe la această strategie a pârjolirii. Ea se va întoarce ca un bumerang asupra lor.

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ