Preliminarii CM Rusia 2018 – „Cocoşii” au ciugulit „portocalele”

0
451

În derby-ul serii din preliminariile CM Rusia 2018, Franţa a zdrobit naţionala Olandei, scor 4-0, pe Stade de France. Griezmann a deschis scorul în prima repriză, după o combinaţie năucitoare pe centru, iar Lemar, următorul produs de marcă de pe tarablemara lui Monaco, a reuşit o dublă în repriza secundă. Primul gol a fost cu un voleu formidabil la vinclu, iar al doilea a fost pe jumătate al lui Griezmann, pe un contraatac. Mbappe avea să stabilească scorul final, la câteva ore după ce a semnat cu PSG. Olandezii au jucat ultima jumătate de oră în inferioritate numerică, după eliminarea lui Strootman, unica reuşită fiind un şut în transversală al lui Robben. „Cocoşii” trec pe primul loc, iar batavii rămân în luptă pentru locul de baraj.

La Sofia, suedezii au dominat tot meciul, dar au pierdut cu 3-2 în faţa Bulgariei, care reintră în lupta pentru baraj. Nordicii au ratat un penalty, prin Forsberg, apărat de portarul Astrei, Iliev, un specialist al unor astfel de faze. În aceeaşi grupă A, Luxemburg a produs surpriza, învingând Belarusul.

În grupa B s-au respectat calculele hârtiei, Elveţia, Portugalia şi Ungaria obţinând victorii facile.

În grupa H, Belgia a stabilit scorul preliminariilor, 9-0 cu Gibraltar, deşi a jucat în inferioritate numerică din prima repriză, când Witsel a fost eliminat. Fundaşul dreapta al lui PSG, Meunier, a reuşit o triplă, la fe ca noul vârf al lui Man United, Lukaku. Belgienii sunt lideri în grupă şi au golaveraj 33-2.

O întoarcere de scor şocantă s-a produs în Insula Afroditei, unde Cipru a revenit de la 0-2 la pauză cu Bosnia şi a învins, ajungând astfel în cursa pentru baraj, după ce şi Grecia s-a împiedicat acasă cu Estonia.

Grupa A:

Luxemburg – Belarus 1-0 (Da Mota 61)

Bulgaria – Suedia 3-2 (Manolev 12, Kostandinov 33, Chochev 79 / Lustig 29, Berg 44)

Franţa – Olanda 4-0 (Griezmann 14, Lemar 73, 84, Mbappe 89)

Duminică: Belarus – Suedia, ora 19, Digi Sport 2, Olanda – Bulgaria, ora 19, Digi Sport 1, Franţa – Luxemburg, ora 21:45, Digi Sport 3.

Clasament: 1. Franţa 16p, 2. Suedia 13p, 3. Bulgaria 12p,  4. Olanda 10p, 5. Belarus 5p, 6. Luxemburg 4p.

Grupa B:

Ungaria – Letonia 3-1 (Kadar 6, Szalai 26, Bese 68 / Freimanis 40)

Elveţia – Andorra 3-0  (Seferovic 43, 63, Lichsteiner 68)

Portugalia – Insulele Feroe 5-1 (Ronaldo 3, 28 pen, 65, W. Carvalho 58, Nelson 84 / Baldvinsson 38)

Duminică: Insulele Feroe – Andorra, ora 19, Letonia – Elveţia, ora 21:45, Ungaria – Portugalia, ora 21:45, Digi Sport 2.

Clasament: 1. Elveţia 21p, 2. Portugalia 18p, 3. Ungaria 10p, 4. Insulele Feroe 5p, 5. Andorra 4p, 6. Letonia 3p.

Grupa H

Belgia – Gibraltar 9-0 (Mertens 16, Meunier 18, 61, 67, Lukaku 21, 38, 84, Witsel 27, Hazard 45)

Cipru – Bosnia 3-2 (Chirstofi 65, Laban 67, Sotiriou 76 / Sunjic 33, Visca 44)

Grecia – Estonia 0-0

Duminică: Estonia – Cipru, ora 19, Gibraltar – Bosnia Herţegovina, ora 21:45, Grecia – Belgia, ora 21:45, Digi Sport 1.

Clasament: 1. Belgia 19p, 2. Grecia 13p, 3. Bosnia 11p, 4. Cipru 10p, 5. Estonia 5p, 6. Gibraltar 0p.