O surpriză, o bucurie… un lan de rapiţă!

0
1956

rapita 1Ştirea e „pozitivă” şi s-ar putea să nu intereseze. Deşi e păcat. Chiar la ieşirea din municipiul Craiova, pe drumul judeţean ce duce spre Şimnicu de Sus, Izvor şi apoi Negoieşti şi Melineşti, te pomeneşti sub puterea şi vraja întinderii unei culturi de rapiţă. Care, după ploaia binecuvântată şi binevenită de deunăzi, oferă o priveleşte incredibilă. Prin ţipătul inefabil al unei singure culori, desprinse din soare şi mesager al soarelui. Într-un moment calendaristic în care, de la o zare la alta, câmpul e tot mai verde, totul e verde şi crud, în plin triumf al reînnoirii naturii, rapiţa sfidează totul prin înălţimea tulpinilor ei subţiri şi ramificate, cu frunze încărcate de clorofilă şi galbenul florilor în ciorchini multipli. Un galben cald, pur, solar, aidoma gălbenuşului de ou, dând sentimentul unei bogăţii imense. Lanul întins se leagănă în bătaia vântului, dezvăluind întreaga taină şi frumuseţe, după ce multă vreme resimţise absenţa apei, care în sfârşit a venit. Miroase a ierburi campestre. Puternic e sentimentul realităţii şi tot mai puternic cel al visului. Undeva, nu departe, aliniaţi, zăreşti stupii cu albine harnice ai apicultorilor, cu rostul lor, într-un tablou al naturii greu de descris. De câteva săptămâni nu era altă întrebare care să mistuie inima tuturor celor ce nu sunt străini de viaţa acestor pământuri: când va ploua oare? Şi dintr-o dată, vindecaţi de orice tristeţe sau oboseală, am simţit imensa terapeutică a naturii, întremate, putând îndruma şi pe alţii – obosiţi de marele vuiet al vremurilor noastre – să rămână câteva ceasuri în apropierea unui lan de rapiţă, în plină erupţie a florilor sale. Scăpată de gerurile iernii şi semnele descumpănitoare ale secetei, rapiţa anunţă, în hora priveliştii, că e un zăcământ de venituri, inepuizabil, pentru cultivatorii ei. Deocamdată conferă doar sentimentul unei bogăţii a naturii, la care, cu violentă admiraţie, privim.