„Trucajele revoluţiei române” constituie doar un capitol al cărţii „Spionii ruşi de la Stalin la Putin” (Ed. Litera, 2010) cu doi autori din care unul, Patrick Pesnot, îşi divulgă numele, celălalt preferând să rămână anonim („Monsieur X”), exprimă un punct de vedere destul de limitat asupra celor care au cucerit puterea în decembrie ‘89, consideraţi fiind „într-o formă sau alta reprezentaţi ai sistemului. Comunişti, dar comunişti gorbaciovişti. Creierul complotului era însă la Kremlin. Gorbaciov dorea însă eliminarea lui Ceauşescu, dar rămânerea la putere a partidului comunist (n.r. – teza aceasta va fi reiterată ulterior şi de Silviu Brucan). Nu întâmplător zvonurile referitoare la teribilul măcel au fost transmise de posturi de radio influenţate de comunişti şi preluate apoi de posturi de radio controlate de CIA”. În decembrie 2010, la interogaţia „ce ştiu eu aşa important şi nu trebuie să spun”, generalul Victor Atanasie Stănculescu, recunoştea fără echivoc prezenţa militarilor sovietici şi a „combinezoanelor negre” care au acţionat la Timişoara, la EletroBanat şi nu numai. Dacă admitem că scenariul revoluţiei de acum 27 de ani a fost scris cu mult înainte – ceea ce nu s-a putut dovedi cu probe concrete – stăruie însă îndoielile asupra non-profesionalismului, al celor care gestionau capacităţile informaţionale ale ţării, aşa cum a încercat să ni se inducă. Or, dimpotrivă, adevărul este altul. Pe 22 decembrie 1989, Craiova a fost în stradă, prin nesfârşite coloane de manifestanţi plecate de pe platforma economică de Est (Electroputere, I.U.G., Uzina de Avioane). Nu puţini cetăţeni s-au adăugat pe parcurs. Îngroşând rândurile. Armata trecuse de partea populaţiei după anunţarea sinuciderii ministrului Apărării, Vasile Milea, urmată de retragerea în cazarmă, din dispoziţia gen. Dumitru Roşu, comandantul Armatei a III-a, obsedat încă de ceea ce se petrecuse la Timişoara, de care avea cunoştinţă. Ridicarea dispozitivului militar, din zona English Park, în aplauzele manifestanţilor, şi transferul paşnic de putere către o conducere locală constituită ad-hoc (Radu Berceanu, Marin Nisipeanu, Gh. Vasilescu, Tudor Gheorghe, Nucu Marinescu, Toma Velici, Ion Bărăgan şi Stelică Trandafirescu) au marcat începutul victoriei revoluţiei la Craiova. Chiar dacă au urmat provocări în toată regula. Un lider comunist, extras din mediul universitar, Ioan Traian Ştefănescu, doctor în drept încă din 1974, înţelegea ca nimeni altul ceea ce se petrecea. Cu lumea în stradă, nemulţumită deplin de nivelul de trai, proasta aprovizionare a magazinelor cu produse agroalimentare de strictă necesitate, cele două ore de televiziune omagială, un sistem politic care se credea infailibil se năruia. Era un început de revoluţie tăcută, la care nimeni nu ştia conţinutul şi nu prevăzuse geneza. Enormele greşeli, unele din partea comandamentului gărzilor patriotice, care a distribuit arme „pe baza de buletin de identitate”, altele din partea comandamentului Armatei a III-a, apoi absenţa unor repere morale cu credibilitate deplină la nivelul urbei, tentativele de asmuţire a Armatei contra Miliţiei şi Securităţii, au generat multe situaţii confuze. Greu de surmontat. Nu mai adăugăm că, aşa cum se întâmplă la orice revoluţie, calitatea îndoielnică a oamenilor intraţi în Palatul Administrativ, dar şi în sediul actualei Primării, în absenţa oricărei pregătiri prealabile, genera dificultăţi în a coagula centre de putere. Subversiunea externă a existat, însă infima influenţă a KGB-ului asupra conducerii Securităţii Statului, identificarea acesteia ca naţionalistă, apoi rusofobia îndelung întreţinută au creat serviciilor secrete sovietice dificultăţi de acţiune la nivelul agenţilor de influenţă. În nici o împrejurare nu a fost contestată prezenţa masivă de adevărate comandouri sovietice pe teritoriul ţării şi ar trebui amintită coloana turistică, somată la 24 decembrie 1989, la Brădeşti, între Filiaşi şi Craiova, de o subunitate a UM 2540 Craiova, care, refuzând oprirea, a determinat deschiderea focului, soldată cu avarierea a 5 autoturisme Lada şi Moskvich, toţi pasagerii fiind răniţi. Acum 27 de ani, la Craiova, în consens cu restul ţării, se prefigura schimbarea unei lumi. Ne apropiam, ca şi acum, de sfârşitul anului. Începea „faza teroriştilor”, care a cunoscut un crescendo până la 25 decembrie, dar asta este altceva. Mulţi participanţi direcţi care nu s-au autointitulat revoluţionari, dar şi mulţi dintre aceştia, ca să nu mai vorbim de cei care şi-au pierdut viaţa, merită întreaga noastră consideraţie.
