RESTITUTIO

Notă

Cu o întârziere care îmi va scuza, pentru inadecvarea la rezultatul votului prezidenţial din Basarabia, am considerat să reiau aici, după aproape 27 de ani, impresiile de călătorie  pe care am făcut-o în fierbintea primăvară a anului de graţie 1990. 

Jurnal din Basarabia

George Popescu

 „Aud un clopot, sus, pe cruce”,  aşa se intitula spectacolul Iui Tudor Gheorghe pe care aveam să-l vi­zionez, într-o marţi dinaintea Paştelui, în Parcul Verde din Chişinău arnânat şi reprogramat, din cauza timpului nefavorabil, specta­colul a căpătat dimensiunea unei auten­tice sărbători-emblemă a sentimentului profund de românitate ; versul popular eu insinuări de cristal fierbinte şi ver­sul poetic „profan”, îndeosebi al lui Grigore Vieru, au surpat, fără preaviz, arti­ficiale punţi şi hotare, stârnind, acolo, în imensa revărsare de verde a aces­tui parc asemănător întrucâtva cu Parcul Bibescu din Bănie, o puternică mani­festare de unitate şi comuniune. Intr-un decor hibernal, sub semnul renaşterii pascale.

Tudor Gheorghe scormonea hă­răzit şi dureros de dulce în jăratecul mustind de adevăr al limbii române, în timp ce publicul se ridica, în semn de cinstire, ca într-o catedrală deschisă, la fiecare silabă în care regăsea câte o nestemată din zestrea şi din jertfa — în aparenţă şi vremelnic — pierdută ori zidită în uitare

Trecând zilnic pe aici, în aceste zile al popasului meu basarabean, aveam să constat cum zeci, uneori sute de români, se întâlneau, discutau, „parlamentau” deschis asupra celor mai arzătoare probleme ale mo­mentului ; mai mult, pe mari pancarte, prin afişe aşezate la vedere, alături de tricolorul strămoşesc, erau punctate do­leanţele de moment ori idealurile nici­odată abandonate. Cu câteva zile înaintea deschiderii sesiunii noului parlament al republicii, am citit afişe imense in care se fixa ordinea de zi a acestuia: discu­tarea şi divulgarea pactului Ribentropp-Molotov şi a consecinţelor lui, precum şi sprijinul deplin pentru actul de indepen­denţă a Lituaniei.

Puţin mai departe, în spaţiul verde din faţa clădirii comenduirii de partid a republicii două „figuri” in piatră, Marx şi Engels, într-un… dialog al muţilor despre, poate, prăbuşirea sistemului co­munist şi a ideologiei care l-a inventat şi alimentat ; un bătrân moldovean pus pe şotii îmi spune, într-o seară friguroa­să, că, în dimineaţa de după cutremurul din 1987, cei doi „profeţi” ar fi fost găsiţi îmbrăţişaţi şi căzuţi la pământ.

La sta­tuia lui Lenin, buchetele de flori s-au rărit vizibil, cu toate că, aflu, încă nu s-a abandonat tradiţia stalinistă ca tine­rii căsătoriţi să se fotografieze la picioa­rele ilustrului „învăţător” şi să depună acolo jerbe de flori.

Duminică, 8 aprilie, particip Ia două manifestări majore cu profunde implica­ţii politice : la orele 15,00, tot la Teatrul Verde, o adunare a Mişcării Verzilor din Basarabia, intitulată „Ave”, cu luări de cuvânt, cu afişe şi cu nelipsitul tricolor ; în ciuda impresiei relativ favorabile pe care mi-a creat-o întâiul contact cu ora­şul, aflu aici, cu oarecare surpriză, că mişcarea respectivă consideră republica drept unul dintre cele mai poluate locuri din Europa ; cifrele invocate sunt, in­tr-adevăr, descumpănitoare şi mă trezesc gândind la faptul că Ia noi încă nu dis­punem de ele, pentru a putea constata, desigur, o şi mai îngrijorătoare stare de lucruri. Pe neobservate, adunarea capătă forma unui miting politic, căci la tribu­nă urcă două delegaţii frăţeşti — din Gruzin şi din Estonia, cu drapelele lor strămoşeşti ; totul se transformă într-o demonstraţie emoţionantă a sentimentelor de independenţă, anticomuniste şi anti­colonialiste, sub semnul cinstirii memo­riei luptătorilor căzuţi în timpul eveni­mentelor din anul trecut de Ia Tbilisi (se aprind luminări şi se păstrează un mo­ment de reculegere) ; apoi, toate cele trei naţiuni participante rostesc legăminte de susţinere, de simpatic şi de. îmbărbătare pentru poporul lituanian. Discursul lui Nicolae Costin, noul primar al Chişinăului, primul fără partid din istoria repu­blicii, devine deodată un rechizitoriu îm­potriva pângăritorilor de neam şi de lim­bă şi un patetic apel la trezire şi veghe.

Cineva anunţă la microfon că toată mulţimea prezentă e invitată să participe la mitingul organizat, începând de la orele 17,00, de către. Frontul Popular Mol­dovenesc, cu punctul de pornire la poarta principală a parcului, acolo unde studen­ţii sunt deja adunaţi ; pornim grăbiţi într-acolo şi sunt uimit să constat câte dra­pele tricolore şi câte pancarte se ivesc deodată de pretutindeni. Mitingul, început cu un marş de câţiva buni kilometri (aproape trei ore şi ceva de mers pe principalele artere ale oraşului) are drept obiectiv manifestarea solidarităţii cu declaraţia de independenţă adoptată de parlamentul lituanian. Pe parcurs, spec­trul revendicărilor se va modifica şi lărgi, căci pe tot traseul, cei peste 30 de mii de demonstranţi (când s-au adunat, Doamne?!) vor scanda, printre altele: „Jos comunismul!”; „Afară colonialiştii !” ; „Jos mâinile de pe Lituania !“. Marşul sfârşeşte în Piaţa Catedralei, unde se desfă­şoară un Te Dum în memoria victimelor sistemului stalinist-brejnevist.

Chişinău, aprilie 1990