O demografie tot mai problematică a Doljului

0
312

copilEvoluţia fenomenelor demografice în perioada 01.01.-31.07.2016 comparativ cu perioada 01.01.-31.07.2015 a fost caracterizată de creşterea nupţialităţii şi a divorţialităţii şi de scăderea natalităţii, a mortalităţii şi a mortalităţii infantile. În perioada 01.01.-31.07.2016 s-au înregistrat 3069 născuţi-vii, cu 369 mai puţini decât în perioada 01.01.-31.07.2015, iar rata natalităţii a avut aceeaşi valoare de 7,5‰ pe total judeţ şi pe medii.

          Numărul deceselor, de 5.571, în perioada 01.01.-31.07.2016 a scăzut cu 555, faţă de perioada 01.01.-31.07.2015. Ca şi în perioada 01.01.-31.07.2015, în perioada similară a anului în curs, peste 60,0% din numărul deceselor provin din mediul rurral, continuând să se menţină decalajul semnificativ între cele două medii: 9,6‰ în urban comparativ cu 18,6‰ în rural.

Se nasc prea puţini

          Numărul decedaţilor sub 1 an a înregistrat 20 cazuri în perioada 01.01.-31.07.2016, în scădere cu 13 cazuri faţă de perioada identică a anului trecut. Mortalitatea infantilă a scăzut în mediul rural de la 11,9‰ în perioada 01.01.-31.07.2015, la 10,9‰ în perioada 01.01.-31.07.2016, iar în mediul urban de la 7,6‰ la 2,9‰. Sporul natural indică un deficit al născuţilor-vii faţă de cel al deceselor de 2.502 persoane, ceea ce corespunde unei rate negative a sporului natural de 6,1 persoane la 1.000 locuitori (-6,6‰ în perioada 01.01.-31.07.2015). Se remarcă faptul că, sporul natural este negativ atât în mediul rural (-11,1‰), cât şi în mediul urban (-2,1‰).

          Numărul căsătoriilor de 1765 în perioada 01.01.-31.07.2016 a crescut cu 235 comparativ cu perioada 01.01.-31.07.2015, revenind 4,3 căsătorii la 1000 locuitori. Rata nupţialităţii a crescut în mediul rural de la 2,6‰ în perioada 01.01.-31.07.2015 la 3,3‰ în perioada 01.01.-31.07.2016, iar în mediul urban a crescut de la 4,7‰ în perioada 01.01.-31.07.2015, la 5,2% în perioada 01.01.-31.07.2016. Numărul divorţurilor (312 cazuri) a crescut cu 19 cazuri în perioada 01.01.-31.07.2016 faţă de perioada 01.01.-31.07.2015, rata divorţialităţii fiind de 0,76‰ în perioada 01.01.-31.07.2016 şi 0,72‰ în perioada 01.01.-31.07.2015.

Judeţul Dolj, în perioada 01.01.-31.07.2016, se situează în clasamentul pe ţară pe locul:

  • al 11-lea referitor la numărul născuţilor-vii;
  • al 3-lea referitor la numărul decedaţilor;
  • al 12-lea referitor la numărul căsătoriilor;
  • al 27-lea referitor la numărul divorţurilor;
  • al 16-lea referitor la numărul decedaţilor în vârstă de sub un an.