25 de sportivi din ţară şi Republica Moldova au participat, săptămâna trecută, la ediţia a XXIII-a a Concursului Internaţional de Șah Open „Vara şahistă craioveană”, care s-a desfăşurat, timp de patru zile, la Colegiul Naţional „Ștefan Velovan” din Craiova. Competiţia este înregistrată la Federaţia Internaţională de Șah şi la Federaţia Română de Şah, pentru categorii şi calcul ELO, şi a fost organizată de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în parteneriat cu Clubul Sportiv „Dacia” Craiova şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj. Duminică, după ultima rundă, au fost premiaţi câştigătorii: locul I – Sorin Levay (ACS Comex Bucureşti), locul II – Marcel Florian Stegăroiu (C.S. Tinerii Maeştri Craiova), locul III – Ionuţ Nedelcu (A.C.S. Șah Chindia Târgovişte), menţiuni – Costică Dobra (C.S. Tinerii Maeştri Craiova), Andrei Ovidiu Dorobanţu (C.S.M. Craiova) şi Sorin Protescu (C.S.U. Craiova). La veterani, primul loc a fost ocupat de Vladimir Priikladov (Gambit Ungheni, Republica Moldova), iar la feminin, de Maria Raluca Vornicescu (C.S. Universitatea de Vest Timişoara), urmată de Ioana Chirigiu (C.S.M. Craiova).