De astăzi, la Bacalaureat încep adevăratele examene

0
425

bacPână acum a fost un fel de desert , la Bacalaureat, dar se intră în scenă cu tot ceea ce cuprinde o listă bine pusă la punct, ingredinentele fiind constituite din probele scrise. Astăzi, peste 4.000 de elevi doljeni vor susţine proba „pe hârtie”, la Limba şi literatura română. Ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a avut loc tragerea la sorţi a membrilor comisiilor din Centrele de Examinare . Sunt toate bine puse la punct şi se aşteaptă desfăşurarea examenului.

Ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a avut loc tragerea la sorţi a membrilor Comisiilor de examinare din Centrele unde vor avea loc desfăşurarea probelor scrise. S-a repetat situaţia de la Evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a, în sensul în care au fost mulţi absenţi dintre cei care şi-au arătat disponibilitatea de a face parte din comisii, lucru care a condus la o întârziere, fiind nevoie de alte extrageri. S-a revenit la normal …

Membrii comisiilor, stabiliţi prin tragere la sorţi

Prin tragere la sorţi, au fost stabiliţi preşedinţii Comisiilor de Examinare, a vicepreşedinţilor şi a membrilor acestora. Faţă de anul trecut, a intervenit o noutate , astfel încât au apărut monitorizatorii sistemului audio-video de supraveghere din centre, care, acum, au fost numiţi de inspectorul general, prin decizie, şi nu mai au legătură cu componenţa comisiilor. La Dolj, sunt 15 Centre şi un  Centru Zonal de Evaluare, la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, la care preşedinte este prof.univ.dr. Romul Marius Jurca,  unde vor fi corectate lucrări dintr-un alt judeţ. În judeţul nostru, mai sunt doi profesori universitari desemnaţi ca preşedinţi, La Calafat, şi la Băileşti, ceilalţi fiind directori şi inspectori din Dolj. „Cerem tuturor responsabilitate şi obiectivitate şi sunt convinsă că aşa va fi. Greşelile pot afecta pe toată lumea, de la copii până la cadrele didactice”, a precizat prof.  Lavinia Elena Craioveanu, preşedinte al Comisiei Judeţene de Bacalaureat.

Patru din teritoriu, 11 din Craiova

În judeţul Dolj, sunt 15 centre de examen, unele dintre ele fiind singure, fără a avea şi alţi elevi repartizaţi: Colegiul Naţional „Carol I”, Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu”, toate din Craiova,  Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” Filiaşi făcând parte din categoria „unicilor”; în rest, sunt mai multe unităţi de învăţământ arondate la câte un centru, iar în judeţ sunt comisii constituite la Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” Călăraşi, Liceul Teoretic „Independenţa” Calafat, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Băileşti. Celelalte centre sunt constituite la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic Energetic, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Traian Vuia”, toate din Craiova.