Primarul din Baia Mare, ridicat de DNA

0
364

Catalin CherechesPrimarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost ridicat marţi de procurorii DNA din Cluj, acesta fiind prins în flagrant, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

        Cătălin Cherecheş a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare, acesta fiind dus la audieri la sediul DNA din Cluj. La momentul trasmiterii ştirii, procurorii nu au furnizat informaţii referitoare la dosarul în care edilul este anchetat. În aceeaşi cauză este cercetat şi directorul executiv al echipei de handbal feminin HCM Baia Mare, Liviu Bala, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu, prin care a prejudiciat clubul cu 650.000 lei

         De asemenea, parchetul a început urmărirea penală şi faţă de Florin Sandu Năsăiescu, contabil la clubul HCM Baia Mare, pentru complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, toate în formă continuată, precum şi faţă de Ioachim Nicolae Făt, director al echipei Handbal Club Minaur (echipa masculină) din cadrul HCM Baia Mare, pentru complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate evaziune fiscală, toate în formă continuată.

          Potrivit procurorilor, Cătălin Cherecheş, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, uzând de prerogativele ce-i sunt conferite de funcţia îndeplinită, a promovat şi susţinut proiecte în Consiliul Local în vederea finanţării clubului H.C. Municipal Baia Mare, deşi ar fi avut cunoştinţă de activitatea infracţională desfăşurată de mai multe persoane din conducerea clubului, care şi-au însuşit sume de bani din veniturile clubului sportiv.