„Hello Baby”, un târg pentru copii la Centrul Multifuncţional

0
328

La sfârşitul acestei săptămâni, craiovenii sunt invitaţi la cel mai mare târg expoziţional care este dedicat copiilor şi părinţilor. „Hello Baby Expo” se va desfîşura, începând de vineri şi până duminică, la Centrul Multifuncţional din Romaneşti, intrarea fiind gratuită.

„Hello Baby Expo” se află la prima ediţie, iar organizatorii îşi propun să le câştige vizitatorilor încrederea, astfel încât anul viitor, când va fi cea de-a doua ediţie, să fie deja popular în rândul mămicilor. Alexandra Ilie, PR al târgului, a precizat că vor fi prezenţi 40 de expozanţi, brand-uri de top care vor aduce servicii şi produse utile pentru bunul mers al sarcinii sau pentru dezvoltarea armonioasă a celui mic, dar şi multe produse inovative. „Târgul reuneşte comercianţi şi furnizori de servicii din diferite domenii care sunt necesare copiilor şi părinţilor. Toţi cei care ne vor trece pragul vor putea găsi de la produse de igienă şi cosmetice pe care le folosesc mămicile gravide şi până la informaţii despre băncile de celule stem şi foarte multe alte servicii medicale”, a spus Alexandra Ilie.

Vizitatorii pot să testeze tot felul de produse

Mămicile pot să cumpere îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru nou-născuţi şi tot felul de produse speciale de care este nevoie în primele luni de viaţă ale bebeluşilor. La standurile târgului se vor găsi diferite jocuri şi jucării sau servicii educaţionale, ediţia din acest an a „Hello Baby” adresându-se şi copiilor mai mari, care merg la şcoală. „Vor fi edituri şi librării, servicii de entertainment sau diverse cadouri tematice. În incinta târgului sunt şi fundaţii umanitare unde se pot dona bani pentru copii aflaţi în dificultate. Este cel mai bun loc în care vizitatorii pot să testeze produse, să compare brand-uri şi să participe la prezentări din partea specialiştilor în domeniu, toate acestea fiind menite să ajute pe oricine să facă alegeri avizate atunci când cumpără ceva, fiind servicii şi produse bune atât pentru mame, cât şi pentru copii”, a mai spus PR-ul târgului.

Târgul „Hello Baby” se va întinde pe o perioadă de trei zile, vineri şi sâmbătă între orele 10.00 şi 19.00 şi duminică între orele 10.00 şi 17.00 Intrarea va fi gratuită.