Penitenciarele craiovene îşi caută viitorii angajaţi

0
564

Liceenii care îşi doresc o carieră de ofiţer sau agent de penitenciar au ocazia, până pe 22 aprilie, să afle mai multe amănunte legate de acest domeniu. Specialiştii din cadrul celor trei penitenciare craiovene desfăşoară, în această perioadă, o campanie de prezentare şi promovare a ofertei de şcolarizare, pentru anul şcolar şi universitar 2016-2017.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a demarat începând cu data de 4 aprilie a.c. campania de informare şi recrutare pentru anul şcolar şi universitar 2016-2017. Această campanie se adresează elevilor aflaţi în ultimii ani de liceu şi vizează creşterea interesului tinerilor pentru o carieră profesională în cadrul sistemului penitenciar, prin parcurgerea cursurilor disponibile la: Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti – pentru ofiţerii de penitenciare (durată de studii – 3 ani); Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” din Bucureşti – pentru ofiţerii specialişti din domeniul securităţii şi informaţiilor şi din domeniul psihologiei – informaţii (durată de studii – 3 ani); Institutul Medico – Militar din Bucureşti – pentru ofiţerii medici de penitenciare cu specializările medicină generală, medicină dentară şi farmacie (durată de studii – 6 ani pentru medicină generală şi medicină dentară, respectiv 5 ani pentru farmacie); Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu – pentru ofiţerii specializaţi în domenii precum managementul economico-financiar şi administraţie publică-intendenţă (durată de studii – 3 ani); Academia Tehnică Militară, Bucureşti – pentru ofiţerii de penitenciare specializaţi în domeniile calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, transmisiuni, construcţii şi fortificaţii (durată de studii – 4 ani).

Reprezentanţii penitenciarelor prezintă oferta educaţională în licee

De asemenea, tinerii interesaţi să urmeze cariera de agent de penitenciare pot opta pentru: Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna, judeţul Bacău – instituţie de învăţământ proprie destinată pregătirii agenţilor din sectorul operativ (durată de studii – 1 an); Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre ”Basarab I”, Piteşti – pentru agenţi cu specializările auto, tehnică de comunicaţii, operare şi mentenanţă echipamente informatice, construcţii şi bucătar (durată de studii – 2 ani).

Informarea tinerilor liceeni se derulează la nivel naţional şi se va realiza de către angajaţii sistemului penitenciar din aparatul central şi unităţile subordonate, în perioada 4 -22 aprilie a.c. În acest sens, o echipă interdisciplinară, formată din personal al Penitenciarului Pelendava Craiova, Penitenciarul de Minori şi Tineri (Centrul de Detenţie) Craiova şi Penitenciarul Craiova, va prezenta oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ mai sus-menţionate, în liceele şi colegiile naţionale din municipiul Craiova, conform unui program stabilit între administraţiile instituţiilor de învăţământ şi reprezentanţii penitenciarelor.

Unde se pot obţine informaţii suplimentare despre admitere

Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, avantajele oferite de aceste instituţii de învăţământ constă în asigurarea în condiţii de gratuitate a cazării, mesei, echipării, cursurilor şi asistenţei medicale pe timpul şcolarizării, precum şi a unei solde lunare pe timpul studiilor; garanţia unui loc de muncă stabil, după absolvire, prin repartizarea într-o unitate a sistemului penitenciar.

Informaţii  privind concursurile de admitere se pot obţine la sediul Penitenciarului Craiova, str. Vasile Alecsandri, nr. 89, judeţul Dolj, telefon:  0251/430436, int. 123 – Biroul Resurse Umane; Penitenciarului de Minori şi Tineri (Centrul de Detenţie) Craiova, str. Bariera Vîlcii, nr. 160A, judeţul Dolj, telefon 0251/591636, interior 109 – Biroul Resurse Umane; Penitenciarului Pelendava Craiova, strada Caracal KM 8, judeţul Dolj, telefon 0251/522274, interior 180 – Biroul Resurse Umane; pagina web a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţiunea ADMITERE – http://anp.gov.ro/admitere-in-institutii-de-invatamant.