Dăbuleni: Nicolae Drăgoi s-a lansat pentru a… cincea oară!

0
450

După patru mandate consecutive de primar al Dăbuleniului, localitate cu statut de oraş, dar recunoscută pentru bostănarii ei vestiţi, Nicolae Drăgoi s-a lansat încă o dată, sâmbătă, la Casa de Cultură din localitate, în prezenţa unei asistenţe “aşa şi aşa”, nici prea mult, dar nici deloc, cuprinsă de entuziasm. Lideri ai social-democraţilor doljeni, Claudiu Manda, Ion Călin, au fost prezenţi la eveniment. Miza localelor e una reală: Dăbuleniul, de ani buni, redută social-democrată, trebuie conservat, deşi adversarul actualului primar, de această dată, este Aurel Băjenaru, fostul procuror-şef adjunct, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, extras de liberali, nu din zona politicului, ci mai degrabă din zona societăţii civile. Aurel Băjenaru este “de loc”, cum se spune, din Dăbuleni, locuieşte acum în localitate şi se bucură de consideraţia dăbulenarilor. Confruntarea electorală dintre Nicolae Drăgoi şi Aurel Băjenaru pare una dintre cele mai interesante, în arhitectura localelor din 5 iunie a.c., în sensul că este deschisă oricărui deznodământ. După atâţia ani de mandat cu împlinirile care se văd şi neîmplinirile uitate, Nicolae Drăgoi colectează destule vulnerabilităţi, între care frapante rămân contraproductivele neînţelegeri cu viceprimarii Mihăilică, Marius Ivănuş sau Vasile Tudor, cu siguranţă nu doar aceştia lipsiţi de tact şi subtilitate administrativă. Dar coabitarea rigidă cu parteneri din acelaşi partid rămâne o problemă de bucătărie internă. Contracandidatul său, Aurel Băjenaru, cu notorietate la nivelul localităţii, în schimb o vizibilitate publică mult mai redusă, are la rândul său dezavantajele ce decurg dintr-o situaţie insolită, aceea a riscului asumat. La puţină vreme după revenirea definitivă acasă. Doar o mobilizare a tinerilor din localitate, deloc puţini la număr, prin spaţiul virtual, i-ar putea fi favorabilă. Dacă trecem peste folclorul local – fiindcă, nu-i aşa, gura lumii e slobodă –, la Dăbuleni vom avea o teribilă confruntare electorală şi, bineînţeles, localnicii vor decide, prin votul lor, ce doresc să aibă la Primărie: continuitate sau un nou început. Este de fapt o problemă a colectivităţii tefere din Dăbuleni: desemnarea viitoarelor entităţi ale administraţiei publice locale. În privinţa candidaţilor, lucrurile stau astfel: în afara social-democratului Nicolae Drăgoi, liberalului Aurel Băjenaru, cu candidaţi deloc de neglijat, vin şi alte formaţiuni politice. Nu este nici o ruşine, după patru mandate încheiate, să nu mai fii dorit şi, în aceeaşi ordine de idei este o mare provocare să aspiri la primul mandat, convins de propriile disponibilităţi administrative. Epuizaţi de muncile de sezon, aflate în toi, localnicii îşi fac propriile socoteli, cum cred ei că e mai bine. În acest timp, echipele de campanie ale candidaţilor îşi fac datoria. Rămâne de urmărit o confruntare fără asemănare.