Fostă funcționară a Băncii Carpatica și concubinul ei – 4 ani la pușcărie pentru că au golit contul unei bătrâne

0
647

Funcţionara sucursalei Băncii Carpatica din centrul Craiovei şi concubinul ei, trimiși în judecată în anul 2011 de procurorii DIICOT Craiova pentru că au golit contul unei bătrâne, însuşindu-şi peste 200.000 de lei, au fost condamnați definitiv, în baza sentinței pronunțate miercuri, 28 octombrie a.c. de Curtea de Apel Craiova. Instanța de apel le-a redus celor doi pedepsele de la 5, la 4 ani de închisoare şi i-a scăpat de plata sumei de 20.000 de lei drept daune morale către partea vătămată. Aseară, cei doi au fost încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova pentru ispășirea pedepselor.

Reamintim că, Mirela Lungu (36 de ani) şi Adrian Furnea (48 de ani), ambii din Craiova, au fost trimişi în judecată în decembrie 2011, pentru fraude informatice, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, respectiv complicitate la uz de fals. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au stabilit că Mirela Lungu, funcţionară la Sucursala de pe “Calea Bucureşti” a Băncii Comerciale “Carpatica” din Craiova, împreună cu concubinul ei, Adrian Furnea au golit contul Cleopatrei Dinescu, de 73 de ani, profitând de starea de sănătate extrem de precară a bătrânei şi de faptul că aceasta nu se putea deplasa. Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, pe numele Cleopatrei Dinescu, soţul ei a deschis un cont în anul 2007, la Agenţia din Craiova a Băncii Comerciale “Carpatica”, în care a depus suma de 240.000 de lei, bani ce proveneau din vânzarea unui imobil. Bărbatul a murit, iar Cleopatra Dinescu s-a mutat la Craiova, unde a împuternicit-o pe nepoata sa, Elena Geantă, să aibă acces la cont. Administratorul contului era Mirela Lungu, astfel că funcţionara a ajuns să cunoască în amănunt situaţia bătrânei, a nepoatei acesteia şi a pus “gând rău” banilor. Din iunie 2008 şi până la mijlocul anului 2011, nici Elena Geantă, nici bătrâna, care este imobilizată la pat, nu au mai umblat la banii din cont.

A furat parola colegei

La începutul anului 2010, Mirela Lungu a încercat să obţină un card pentru contul bătrânei, însă nu a reuşit. Apoi a reuşit să afle, pe ascuns, parola de acces în aplicaţia de gestionare a conturilor bancare ale unei colege, angajată la casieria Băncii “Carpatica”. Folosindu-se de acea parolă, după o altă încercare nereuşită, pe 5 august 2010, Mirela Lungu a folosit parola de acces a colegei de la casierie şi l-a împuternicit pe concubinul ei, Adrian Furnea, pe contul părţii vătămate. Din documentele strânse de procurori a rezultat că, în aceeaşi zi, pe 5 august 2010, Adrian Furnea a extras de la trei sucursale ale Băncii Carpatica din Bucureşti suma totală de 175.000 lei din contul părţii vătămate Cleopatra Dinescu, fără consimţământul acesteia. Ulterior, pe 1 septembrie 2010, a mai extras de la o sucursală din Bucureşti a Băncii Carpatica, o altă sumă de bani, rezultând, în final, suma totală de 222.500 lei. În aprilie 2011, Elena Geantă s-a prezentat la bancă pentru a ridica bani ca să-i facă bătrânei groapă, numai că s-a trezit că are doar 2.000 de lei în cont, astfel că s-a descoperit frauda.

Judecați în stare de libertate, pe 24 decembrie 2013 Mirela Lungu şi Adrian Furnea și-au aflat sentința pe fond. Judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au condamnat la câte 5 ani de închisoare cu executare și plata sumei de 222.500 lei reprezentând daune materiale și dobânzile aferente, dar și suma de 20.000 lei daune morale, fiecare având de plătit şi câte 5.000 de lei cheltuieli judiciare. Inculpații au declarat apel, care a fost soluționat miercuri, 28 octombrie a.c. de magistrații Curții de Apel Craiova. Judecătorii au admis apelurile celor doi inculpați și le-au redus pedepsele la câte patru ani de închisoare cu executare, scutindu-i și de obligația de a achita daune morale părții vătămate. Hotărârea fiind definitivă, ieri, cei doi concubini au ajuns după gratii, fiind încarcerați la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova pentru ispășirea pedepselor.