În România există nouă centre regionale de testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin, unul dintre acestea funcţionând la Craiova, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Programul se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat sau nu, iar pentru testarea gratuită este necesar bilet de trimitere de la medicul de familie.
Prin implementarea acestui program autorităţile urmăresc, în primul rând, depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile, şi îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Programul gratuit al Ministerului Sănătăţii se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat al femeii, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin. În cadrul programului există un număr 97 de reţele unde se recoltează probe pentru testarea Babeş-Papanicolau.
Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a beneficia de analize?
Pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie unde solicită eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigaţii suplimentare. Dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare după cinci ani.
România se situează pe primul loc în Europa, în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin. Acesta reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar şi prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 şi 44 de ani. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rata mortalităţii prin cancerul de col uterin în România este de 2-2,7 ori mai mare decât în majoritatea ţărilor Europei Centrale şi de Est, şi de 6,3 ori mai mare decât media ţărilor U.E. Aceasta se explică în primul rând prin faptul că în România, diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invazivă. O posibilă explicaţie a acestei situaţii ar fi că multe femei nu au informaţii referitoare la modalităţile de prevenire a cancerului de col uterin. Ca atare, acestea nu beneficiază de programele preventive disponibile si nu militează pentru implementarea acestor programe.
Anual, în spitalele din toată ţara se înregistrează 3.000 de cazuri noi, un total de 40.000 de femei primind până acum diagnosticul de cancer de col uterin. Zilnic, opt femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, iar şase mor din cauza acestei boli.
Programul, coordonat de nouă unităţi regionale
Programul de testare gratuită a femeilor este coordonat de nouă unităţi regionale de management organizate la nivelul Institutului Oncologic „prof. dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti, Institutului Oncologic „prof. dr. Chiricuţă” din Cluj-Napoca, Institutului Regional Oncologic Iaşi, Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului din Bucureşti, Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi Spitalului Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş.
Programul de screening a debutat în luna iunie a anului 2012. Iar planul autorităţilor este ca în cei cinci ani de program să fie testată 65% din populaţia eligibilă. În prezent, în cadrul programului, există 88 de reţele unde se recoltează probe pentru testarea Babeş-Papanicolau şi la care participă, în prezent, circa 6.000 de medici de familie. De la începerea programului şi până în prezent au fost efectuate peste 470.000 de teste. Pentru anul viitor, autorităţile sanitare şi-au anunţat deja intenţia de a creşte alocarea bugetară pentru programe de acest tip şi, în special, pentru screeningul de cancer de col uterin.