Acces mai uşor la fondurile structurale şi de investiţii europene

0
407

Grupul la nivel înalt pentru simplificare, lansat de Comisia Europeană în luna iulie, s-a reunit pentru prima dată la Bruxelles, săptămâna trecută. Preşedintele Grupului, fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene Siim Kallas, şi noii săi membri, s-au întâlnit cu vicepreşedintele pentru buget al Comisiei Europene, Kristalina Georgieva, precum şi cu comisarii europeni Corina Creţu (politică regională) şi Marianne Thyssen (afaceri sociale, ocupare, competenţe şi mobilitatea forţei de muncă).

În conformitate cu iniţiativa Comisiei intitulată “Un buget al Uniunii axat pe rezultate” şi cu eforturile în domeniul unei mai bune reglementări, Grupul îşi propune, să reducă sarcina administrativă a beneficiarilor care accesează şi utilizează cele cinci Fonduri structurale şi de investiţii europene.

Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu, a declarat că este  încântată să îi întâlnească pe noii membri ai Grupului la nivel înalt pentru simplificare. „Cunoştinţele lor sunt valoroase în vederea identificării soluţiilor concrete pentru facilitarea accesului beneficiarilor la fondurile Uniunii. Cu cât beneficiarii vor primi mai rapid ajutorul nostru, cu atât mai repede vom vedea impactul asupra creşterii economice şi al locurilor de muncă. Întâlnirea de astăzi a stabilit deja un plan de lucru cu rezultate cheie în următorii doi ani; Grupul va publica primele sale concluzii anul viitor. Între timp, activitatea sa se va reflecta în dezbaterea privind viitorul politicii de coeziune”.

Grupul va monitoriza progresele statelor membre

În anii 2015 şi 2016, Grupul la nivel înalt pentru simplificare va elimina blocajele de natură administrativă în ceea ce priveşte accesul la Fondurile structurale şi de investiţii europene şi va promova bunele practici în următoarele domenii: sporirea utilizării procedurilor electronice (e-cohesion) şi a modalităţilor mai simple de rambursare a costurilor; facilitarea accesului IMM-urilor la finanţare; combaterea practicii de gold-plating, prin care se adaugă condiţii şi cerinţe administrative suplimentare la nivel naţional sau regional.

De asemenea, grupul va monitoriza progresele statelor membre în ceea ce priveşte aplicarea practică a măsurilor de simplificare prevăzute de regulamentele privind fondurile structurale şi de investiţii europene pentru perioada 2014-2020. În 2017, Grupul de lucru la nivel înalt se va concentra pe cadrul financiar post-2020; raportul său final va fi unul din elementele cheie ale reflecţiei pe marginea viitorului politicii de coeziune.

 ***

Grupul, condus de fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene Siim Kallas, este format din 12 experţi independenţi selectaţi în baza cunoştinţelor lor despre Fondurile structurale şi de investiţii europene şi despre reducerea sarcinilor administrative. Pentru a aborda simplificarea din toate perspectivele, Grupul se va întâlni şi cu reprezentanţii altor instituţii europene.

 ***

Activitatea Grupului la nivel înalt pentru simplificare face parte dintr-o iniţiativă mai largă a comisarului Corina Creţu şi a Direcţiei generale pentru politici regionale şi urbane (DG REGIO) de a îmbunătăţi modul în care statele membre şi regiunile gestionează şi investesc fondurile politicii de coeziune.