Zgonea : Cred în proiectul lui Liviu Dragnea. Am discutat toţi să facem echipă

0
384

Candidatul pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, Valeriu Zgonea a declarat, duminică, înaintea începerii Congresului PSD, că proiectul partidului este important şi nu funcţiile, adăugând că el crede în proiectul lui Liviu Dragnea. “Le urez tuturor candidaţilor succes, România este importantă pentru noi, proiectul pe care noi azi îl prezentăm prin vocea preşedintelui partidului este important, funcţiile nu sunt întotdeauna importante, deşi ştiu că presa este încântată de bătălia pentru funcţie”, a declarat Valeriu Zgonea. El a mai declarat că crede “foarte mult în proiectul preşedintelui partidului” pe care îl va prezenta la Congres “Eu sunt acelaşi om loial, pe care se poate baza preşedintele partidului şi îmi place întotdeauna să fac echipă cu cei din Partidul Social Democrat care cred că România merită o guvernare aşa cum am demonstrat-o în ultimii trei ani. Am discutat toţi să facem echipă, echipa este întotdeauna importantă, proiectul este important. (…) Este un proiect în care noi credem, eu cred din toată inima, l-am văzut, cred în proiectul lui Liviu Dragnea”, a insistat Zgonea.