Armata siriană loială Damascului, multă vreme în defensivă, a anunţat oficial, la televiziunea publică, prin generalul Ali Abdallah Ayoub, lansarea unei ofensive terestre majore, susţinută de bombardamentele efectuate de aviaţia rusă, declarativ, contra punctelor fierbinţi ale Daech (blindate, vehicule de alt tip, centre de comandă, centre de comunicaţii, depozite de combustibil, muniţii, fabrici de bombe şi tabere de instrucţie). Occidentul este lăsat aparent fără voce. Spectaculosul atac lansat, de la Marea Caspică, cu rachete de corazieră Kalibr – rază mare de acţiune -, în teatrul de operaţiuni sirian, a dominat rendez-vous-ul celor 28 de miniştri ai apărării din Alianţa Atlantică, de la Bruxelles, unde Ashton Carter, secretarul american al apărării a spus că se “aşteaptă în următoarele zile ca ruşii să aibă pierderi umane“, fiindcă e clar, în opinia sa, că Moscova va dispune desfăşurarea de trupe combatante pe solul sirian. NATO, care nu este direct implicată în Siria, denunţă o “escaladare militară îngrijorătoare“. În noaptea de joi spre vineri, două avioane Rafale au bombardat un câmp de antrenament jihadist la Rakka, fief al Daech, a declarat ieri, pentru Europe 1, ministrul francez al apărării, Yves Le Drian. Care a mai estimat că loviturile ruseşti nu vizează Daech, ci îl securizează pe Bashar al-Assad. Potrivit Al Watan, cotidian apropiat puterii, armata siriană ar fi recuperat 70 km pătraţi şi mai multe localităţi, dar militarii anti-regim au dezminţit avansul. Kremlinul îşi probează, neîndoielnic, susţinerea directă pentru regimul de la Damasc pe care Occidentul căută să-l înlăture din 2011. Reacţia Alianţei Atlantice se rezumă, deocamdată la teribila îngrijorare, privind ranforsarea navală rusă din Marea Mediterană. Speranţa ralierii Rusiei, în perspectiva unei Sirii fără Assad, nu se întrevede. În spatele uşilor închise, la Bruxelles, tonul a fost realist şi grav. Angajarea lui Vladimir Putin, alături de Assad, este o deziluzie care spulberă ideea unei coordonări a bombardamentelor contra Statului Islamic (Daech). Pe de altă parte, violarea spaţiului aerian turc, a fost decriptată ca o punere în gardă, în sensul că momentan Kremlinul nu doreşte să discute despre “zone de securitate” cu Ankara, Washingtonul sau Parisul. Concret, singura replică a NATO, nu vizează decât reasigurarea aliaţilor săi contra “oricărui tip de ameninţare“. Nu este exclusă desfăşurarea de trupe. Pentru a ajuta armata turcă, a doua din NATO ca efective, în situaţia că nu se poate apăra singură, Ankara cere menţinerea bateriile de rachete Patriot, dispuse de SUA şi Germania, care ar fi trebuit dezactivate în săptămânile următoare. Sunt arme anti-rachetă. Dacă tensiunile persistă, NATO poate angaja avioane în supravegherea spaţiului aerian al Turciei, cum se întâmplă în ţările baltice. Recent, Consiliul de Securitate al ONU ar fi avizat un plan de pace în Siria, adoptat în premieră de Rusia şi alţi 14 membrii, fiind considerat primul plan politic, la care nu se face însă referire. Lucrurile rămân realmente încurcate. Franţa este izolată şi nu înţelege prea bine intenţiile SUA. Turcia îi bombardează pe kurzi, dar nu provoacă reacţia Franţei şi aliaţilor săi occidentali. Când avioanele franceze lovesc în taberele teroriste de antrenament este bine, şi preşedintele Francois Hollande afirmă că acolo se pregăteau viitori terorişti, în schimb când Rusia face în Siria, ceea ce face Franţa în Mali, e rău. Există o axă şiită şi una sunnită care, deocamdată, nu sunt puse de acord, şi tocmai din neînţelegerea actorilor, pe cerul Siriei şi Irakului, ar putea oricând rezulta o coliziune între aparatele de zbor aflate în misiune, cu consecinţe greu de surmontat. SUA afirmă că cvasitotalitatea bombardamentelor ruseşti (112 lovituri) n-au vizat Statul Islamic, nici braţul local Al-Qaida, ci opozanţii regimului preşedintelui Bashar al-Assad. Pe de altă parte preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care doreşte înlăturarea lui Bashar al-Assad, a avertizat Rusia că pierderea Turciei în plan comercial, ca principal consumator de gaze naturale ruseşti, ar însemna o mare lovitură pentru economia rusă. O nouă ameninţare pentru Vladimir Putin vine din flancul sud-estic, teritoriu binecunoscut din vremea în care URSS se afla în război (1979-1989): Afganistan. Ofensiva talibanilor contra Kunduz, 70 km de Tadjikistan, a motivat trimiterea de elicoptere de luptă în sprijinul bazei militare din teritoriul tadjik, ceea ce înseamnă deschiderea unui al doilea front contra islamiştilor radicali.
