Donald Tusk: Valul de refugiaţi este un război hibrid împotriva Europei

0
352

Unele state din vecinătatea Uniunii Europene folosesc refugiaţii ca pe o armă într-un război hibrid pe care l-au pornit împotriva blocului comunitar cu scopul de a obţine favoruri din partea acestuia, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a criticat totodată decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide graniţele Germaniei pentru solicitanţii de azil sirieni. Aceste comentarii neaşteptate au fost făcute de Tusk după anunţarea unui acord între Uniunea Europeană şi Turcia, ce prevede sporirea asistenţei financiare acordate Ankarei şi preluarea de către UE a unor refugiaţi din Turcia, guvernul turc angajându-se în schimb să deschidă şase noi tabere de refugiaţi. Acordul nu indică numărul refugiaţilor care ar urma să fie preluaţi din Turcia, menţionând doar că statele UE vor susţine “programele şi schemele de reinstalare” pentru aceşti noi refugiaţi, dar surse neprecizate citate de “The Telegraph” vorbesc despre circa o jumătate de milion de persoane.  Donald Tusk a afirmat în faţa europarlamentarilor că “mulţi dintre vecinii noştri privesc cu satisfacţie la problemele noastre şi vor să obţină favoruri în schimbul opririi valului de refugiaţi. Pentru noi, refugiaţii sunt oameni care chiar au nevoie de ajutor, dar în jurul nostru există şi forţe pentru care valul de refugiaţi este doar o afacere murdară ori un pretext de târguială politică ieftină”, a explicat el.  Prin urmare, “treptat devenim martorii naşterii unei noi forme de presiune politică, iar unii vorbesc chiar despre un nou tip de război hibrid, în care valurile migratorii devin un instrument, o armă împotriva vecinilor. Acest lucru necesită din partea noastră o deosebită sensibilitate şi responsabilitate”, a avertizat preşedintele Consiliului European. Pe de altă parte, el a criticat-o şi pe Angela Merkel pentru decizia acesteia de a permite sirienilor să ceară azil în Germania, deşi în drumul lor către această ţară au mai traversat şi alte state ale blocului comunitar. Politica de “bun venit” (“Wilkommen Politik”) promovată de Germania este un “magnet” pentru “milioane” de afgani şi pakistanezi, a fost un “frumos gest moral”, dar Angela Merkel se află acum în faţa unui “examen al responsabilităţii pentru protejarea comunităţii politice a Europei şi a frontierelor sale externe”, a indicat Donald Tusk. Preşedintele Consiliului European a insistat mai departe pe această ultimă idee, atenţionând că, dacă frontierele externe ale UE nu vor fi securizate, spaţiul de liberă circulaţie Schengen se va prăbuşi, iar teama ce se va amplifica în rândul populaţiei europene va favoriza ascensiunea partidelor radicale.