Craiova: Jandarmii asigură măsurile de oridine la spectacolele de Zilele Craiovei

0
459

Aproximativ 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, sprijiniţi de efective din cadrul Poliţiei municipiului Craiova şi Poliţiei Locale, vor asigura măsurile de ordine publică, în zilele de 05, 06 şi 07 iunie, la spectacolele de muzică uşoară ce se vor desfăşura în Piaţa „Mihai Viteazul”, din Craiova. Participanţii la aceste adunări publice sunt obligaţi să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice, împuterniciţii acestora sau forţele de ordine; să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice şi să nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale; să părăsească imediat adunările publice sau locul unde acestea se desfăşoară, când au fost somaţi de către organizatori, împuterniciţii acestora sau forţele de ordine. Misiunile jandarmilor au în vedere prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte. Totodată, jandarmii îi invită pe participanţii la manifestări să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale (genţi, poşete, etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia (aparate foto-video, bijuterii, etc.), deoarece aceste evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori (în special hoţii de buzunare), să manifeste răbdare, spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora. De asemenea, jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţenii care participă la aceste spectacole împreună cu minori să manifeste o atenţie deosebită asupra acestora pentru a nu se pierde în mulţime, iar într-o astfel de situaţie să se adreseze forţelor de ordine aflate în dispozitiv.