La capătul celei de-a opta întâlniri, de miercuri, 12 noiembrie, dintre premierul Matteo Renzi şi opozantul său „partener” Silvio Berlusconi, cei doi politicieni au căzut de acord … pe ceea ce erau de acord. Comunicatul ultimei reuniuni consacrate legii electorale, care trebuie să garanteze guvernarea Italiei în caz de alegeri legislative, este un frumos exemplu de optimism forţat. Divergenţe? Cuvântul este moale. În prima parte a anului se convenise că dacă un partid sau o coaliţie ating la nivel naţional 37% din sufragii, atunci beneficiază de o primă de 15%, ceea ce permite controlarea a 52% din locurile din Cameră. În revanşă, dacă nu ating acest prag, în cel de-al doilea tur, două săptămâni mai târziu, partidele sosite în frunte pot face o coaliţie. Dar pentru a obţine unul sau mai multe locuri, o coaliţie va trebui să depăşească 12% din voturi, iar un singur partid va trebui să atingă pragul de 8%. Acum nu se mai ştie exact cum se va proceda. După victoria Partidului Democrat, al lui Matteo Renzi, la europarlamentare – 41% din sufragii – acesta contează pe forţele proprii. Noile propuneri de a acorda o primă majoritară doar partidului, şi nu coaliţiei, care a obţinut 40% din voturi, dezavantajează micile formaţiuni politice (în italiană „partitini”) precum Noul Centru Dreapta, braţul dizident desprins de Forza Italia, aliat cu Renzi la guvernare, care se vede acum condamnat la dispariţie. Silvio Berlusconi, principalul partener al pactului cu Matteo Renzi, se pricepe la jocuri politice. Partidul său, Forza Italia, creditat cu 15% din sufragii, se vede devansat de Mişcarea 5 Stele. Pentru moment lucrurile sunt neclare. Există promisiunea, mai mult teoretică, că Matteo Renzi nu va provoca alegeri anticipate cât de curând. Dreapta are nevoie de timp pentru a se consolida, iar Berlusconi de încredere, în prezent ispăşind o pedeapsă prin muncă în folosul comunităţii pentru fraudă fiscală, fiind exclus din parlament şi lipsit de drepturi eligibile timp de 6 ani. Atât legea electorală, cât şi reforma Senatului, nu întrunesc sufragii unanime. Problema o ridică însă preşedintele ţării, Giorgio Napolitano, tot mai hătărât să părăsească funcţia, din cauza vârstei şi a stării de sănătate, după o prestaţie unanim elogiată. Iar desemnarea unui nou preşedinte, în parlament, are nevoie de 2-3 din voturi, ceea ce nu va fi uşor de realizat.
