Portarul mexican a făcut o partidă fabuloasă contra gazdei turneului final, aducând echipei sale un punct nesperat
Naţionala Mexicului a obţinut un punct enorm contra Braziliei, în derby-ul grupei A, scor 0-0, marţi seara, joc în care goalkeeper-ul „aztecilor”, Guillermo Ochoa, şi-a trecut în cont câteva intervenţii de-a dreptul fantastice. Şi unde? La Fortaleza, ciudată asociere (n.r. se traduce fortăreaţă în limba portugheză).
Neymar, de două ori, respectiv David Luiz şi Thiago Silva, câte o dată, l-au făcut mare pe Ochoa, portar actualmente fără angajament, după despărţirea de francezii de la Ajaccio. Nici echipierii săi n-au stat degeaba, luptându-se de la egal la egal cu mai titrata oponentă. Deşi au avut puţine şanse reale de gol, mexicanii au asediat butul lui Julio Cesar cu şuturi de la distanţă. Cele mai multe nu şi-au atins ţinta, însă nici departe n-au trecut, creeând suficiente „palpitaţii” celor 50.000 de fani ai gazdelor (au fost şi aproximativ 10.000 de mexicani). 12-11 a fost raportul şuturilor la poartă în favoarea „oaspeţilor”, 2-6 cadrate. Oamenii lui Miguel Herrera, surprinzător, au avut de partea lor şi posesia, 52-48 la sută.
“Am obţinut un punct imens şi consider că am făcut meciul vieţii mele!”, a spus Ochoa, despre care, au apărut, ieri, informaţii, că ar fi stârnit interesul lui Arsenal, Liverpool şi Marseille.
“Am demonstrat că Mexicul face zgomot. Ne-am auzit fanii, am ascultat ‘Cielito lindo’ – n.r. imnul naţional. Am obţinut un bun rezultat. Nu este un mare rezultat, dar el ne plasează într-o poziţie bună. Nu am obţinut încă nimic, aşteptăm ultimele meciuri. Le-am spus băieţilor că au făcut o treabă formidabilă, dar mai avem un drum lung de parcurs, pentru că avem un obiectiv foarte clar: sferturile de finală. Memo Ochoa a făcut un meci incredibil, dar am demonstrat că putem să şi atacăm şi să-i punem probleme Braziliei. Au văzut două echipe determinate să câştige. Mexicul creşte pe zi ce trece”, a a afirmat şi selecţionerul mexican, Miguel Herrera.
“Sunt mulţumit, a fost un meci bun. Ambele echipe au reuşit evoluţii de calitate. A fost şi un meci de luptă, cu multă circulaţie a balonului şi cu ocazii de ambele părţi. Scorul de 0-0 arată un joc echilibrat, disputat. Nu e uşor să cîştigi la un Mondial, avem parte de adversari puternici. Trebuie să-i respectăm”, a fost de părere tehicianul “Selecao”, Felipe Scolari.
După acest rezultat, fiecare dintre cele două echipe au acumulat patru puncte, fiind în pole-position pentru calificarea în optimile de finală (vezi rezultatele şi meciurile rămase de jucat, în partea superioară a paginii).
Brazilia 0-0 Mexic
Stadion: Castelao – Fortaleza, spectatori: 60.342.
J. Cesar – D. Alves, T. Silva, D. Luiz, Marcelo – Paulinho, L. Gustavo – Oscar (Willian 84), Ramires (Bernard 46), Neymar – Fred (Jo 68). Selecţioner: Luiz Felipe Scolari.
Ochoa – Aguilar, Rodríguez, R. Marquez, H. Moreno, Layun – H. Herrera (Fabian 76), Vazquez, Guardado – Dos Santos (Jimenez 84), Peralta (Hernandez 74). Selecţioner: Miguel Herrera
Cartonaşe galbene: Ramires 45, T. Silva 79 / Aguilar 59, Vazquez 62.
Arbitru: Cuneyt Cakir (Turcia).