Rusia a „redus la zero” livrările de gaze către Ucraina, ieri dimineaţă, a anunţat ministrul ucrainean al Energiei, Iuri Prodan, asigurând că, în pofida acestei întreruperi a aprovizionării, ţara sa va continua să asigure un tranzit fiabil către Europa. „Am fost informaţi că livrările de gaze către Ucraina au fost reduse la zero, volumele trimise (de Rusia) nefiind decât pentru tranzitul către ţările europene”, a declarat ministrul. Rusia a introdus, ieri, un sistem de plată în avans a livrărilor de gaze naturale către Ucraina, după ce ultimatumul dat acestei ţări în vederea plăţii unei datorii în valoare totală de 4,5 miliarde de dolari a expirat la ora 6.00 GMT (9.00, ora României), a anunţat gigantul Gazprom. Grupul rusesc a menţionat, totodată, că a avertizat Comisia Europeană în legătură cu „posibile perturbări” în aprovizionare, în cazul în care Ucraina prelevează gaze din volumele aflate în tranzit. „Gazprom, în virtutea contractului în vigoare, a trecut Naftogaz la un sistem de preplată pentru livrări de gaze”, a anunţat grupul rus într-un comunicat. „Nici o plată aferentă lunii iunie nu a fost efectuată. Începând din această zi (luni), societatea ucraineană mai primeşte doar volumele pe care le va fi plătit”, a adăugat grupul, fără să precizeze care sunt consecinţele imediate. Gazprom a anunţat, tot ieri dimineaţă, că va continua să livreze consumatorilor europeni întreaga cantitate de gaze naturale contractată şi a cerut companiei ucrainene de stat Naftogaz să asigure tranzitul prin Ucraina, transmite Reuters. De la data de 1 aprilie, preţul la gaz pentru Ucraina a crescut de la 268,5 la 485 de dolari pe mia de metri cubi, după anularea a două reduceri anterioare. Kievul insistă asupra revenirii la preţul de 268,5 dolari. Aproximativ 15% din gazele naturale ale Europei vin din Rusia, prin Ucraina.