La Ostroveni, digurile de apărare și un sistem de evacuare a apei pluviale foarte bine pus la punct, în interiorul localității, au ferit de inundații gospodăriile, dar și terenurile agricole. Când în alte părți localnicii au numai de suferit de pe urma ploilor, oricât ar fi ele de mici, cei din Ostroveni s-au aflat întotdeauna în afara oricărui pericol. Şi nu e puţin lucru când, la numai șase kilometri sud de comuna lor, trece Dunărea, iar pe o altă latură, dinspre vest, curg Jiul cel capricios şi Jieţul. În nici un an, apele nu s-au strecurat printre întărituri şi nu au scăldat măcar terenurile agricole. Nici în 2006, anul teribilelor inundaţii provocate de Dunăre, Ostroveniul, cu celebra lui orezărie de altădată, nu a fost puternic ameninţat. Primarul Gheorghe Oprescu vorbeşte cu maximă seriozitate despre acest mini-sistem de apărare pe care îl consideră cel mai important bun al comunei, unul vital pentru că apără tot avutul oamenilor.
– Domnule primar Gheorghe Oprescu, deși comuna Ostroveni este înconjurată din mai multe părţi de ape, nu ați avut până acum nici o problemă din cauza inundațiilor. Și trebuie să spunem că e vorba, totuşi, de Dunăre. Tot în coasta dumneavoastră curge şi Jiul, un curs de apă foarte capricios…
– În primul rând, nu trebuie să uităm că toată lunca Dunării este îndiguită, iar acest lucru a contat foarte mult la inundațiile din 2006, cel puțin pentru noi. Atunci Dunărea a crescut foarte mult și aici. Sistemul de apărare, deși este făcut din pământ, a rezistat foarte bine presiunii fluviului. Ca să fim siguri că nu trece apa spre comună, am mai pus atunci vreo 32.000 de saci cu nisip. A fost un efort mare din partea jandarmilor și pompierilor, a venit și armata, dar am trecut cu bine peste. Toată lumea s-a convins atunci că acest dig este foarte important pentru noi şi contează deosebit de mult că îl avem aici.
– Despre ce dig vorbim, este acelaşi care a cedat la Rast?
– Da, este acelaşi dig. Pentru noi, el începe de la Lişteava şi se termină la Bechet. A fost construit în 1962 şi nu a cedat niciodată. Dacă aveţi curiozitatea să-l vedeţi, putem merge pe el… A fost construit numai din pământ, iar la vremea aceea a fost o muncă deosebit de grea. Gândiţi-vă că are un coronament de 4 metri şi o bază de 12 metri, deci este un dig foarte solid. Nu existau pe atunci maşini care să excaveze pământul. Au fost aduşi militarii care au săpat gropi de împrumut prin preajmă şi au cărat tot pământul acela numai la mână, cu tărgile. Vă daţi seama ce efort uriaş s-a făcut.
– Şi el se menţine la fel din 1962?
– În mare parte, da. Lucrări mari de consolidare nu s-au făcut pe el, doar de întreţinere. În 2006, după catastrofa provocată de Dunăre, ni s-au promis şi nouă nişte consolidări la dig. Nu ne aşteptam să se facă lucrări cu beton şi fier, aşa cum au făcut la Rast, dar nişte supraînălţări ar fi putut să fie făcute, totuşi, şi aici. S-a făcut ceva, dar foarte puţin. Însă digul nostru este totuşi destul de rezistent pentru că, repet, este întreţinut bine de cei care îl au în administrare. Pe acolo nu se circulă cu maşini de mare tonaj sau utilaje agricole, iar vegetaţia este tăiată ca să nu lase grifoane în sol. Prin aceste galerii apa se poate infiltra foarte uşor şi trebuie să ai mare grijă de malul de pământ. Dacă ai o spărtură destul de mică, în caz de inundaţii, presiunea apei poate să facă o breşă foarte mare într-un timp extrem de scurt. Aşa s-au produs, de fapt, inundaţiile la Rast.
– Înseamnă că vă puneţi toată încrederea în acest dig…
– Digul este o componentă foarte importantă a sistemului nostru de apărare. Fără el nu ne-am putea proteja în calea Dunării pentru că au dispărut şi bălţile de altădată care preluau apa într-un mod natural, ca un burete. Când eram eu copil, nu exista acest dig, dar nu erau nici probleme mari cu Dunărea. Era un izlaz foarte mare care mergea până în malul fluviului şi care prelua apa. Avem şi noi două puncte sensibile pe acest dig, puncte pe care noi le cunoaştem foarte bine şi îi ajutăm pe cei de la Ape când sunt anunţate creşteri ale nivelului apelor, la pasul Ogaru şi Drăxin, spre Bechet. Poate nu o să vă vină să credeţi, dar noi am avut probleme mai mult din cauza apelor de la ploi decât din cauza Dunării sau a Jiului…
– V-au inundat mai mult ploile decât Dunărea?
– În trecut, da. Atunci când ploua mult, erau afectate câteva gospodării care se află în nişte zone mai joase ale comunei. Noi ştiam acest lucru şi aşteptam să se rezolve odată cu introducerea reţelei de canalizare, care a tot întârziat aici. În cele din urmă, am decis că trebuie să fac ceva pentru aceşti oameni. Şi am făcut un proiect de evacuare a apelor pluviale din comună, în caz de catastrofe naturale. Sunt opt puncte sensibile în comună, dar am reuşit deja să rezolvăm şase dintre ele şi mai avem două pe care le vom face.
– Ce presupune acest sistem de apărare?
– Este un sistem interior de drenare a apelor pluviale. Prin nişte canale, în care au fost infiltrate tuburi mari, se scurg apele şi sunt colectate în nişte cămine. De aici, pentru că avem pantă de scurgere, apele sunt direcţionate în mod natural către Jieţ, care se află la marginea comunei noastre. De când am făcut acest sistem, aceste case nu mai au absolut nici o problemă. Apa nu se mai strânge nici măcar pe uliţă. Dar, ca şi în privinţa digului, trebuie îngrijită şi această lucrare. Primăvara decolmatăm şanţurile ca să se scurgă apa, să nu existe dopuri.
– Să ne imaginăm, totuşi, cel mai negru scenariu. Sunteţi pregătiţi să faceţi faţă unei catastrofe provocate de inundaţii?
– Eu zic că da. În primul rând, imediat după inundaţiile din 2006, când ne-a trebuit o maşină puternică pentru a urca pe dig, ne-am dotat cu propriile noastre utilaje. Am cumpărat autogreder, buldoexcavator, tractor cu două remorci, toate acestea ca să putem interveni, fiindcă, poate ştiţi, în caz de catastrofă, eu, ca primar, trebuie să asiguri întâi căile de acces pentru a se putea interveni. Ori noi nu aveam cu ce. Acum avem. Mai avem şi o echipă de băieţi tineri din comună care sunt gata în orice clipă să intervină dacă avem probleme. Pot să spun că m-a interesat foarte mult acest sistem de apărare, pentru că suntem în lunca Dunării, am văzut inundaţiile mari din 2006 şi nu aş vrea să văd cum oamenilor li se duce pe apă tot avutul. Mai bine să fac eu ce pot acum, ca să nu am ce să îmi reproşez vreodată.
LAURA MOŢÎRLICHE și RADU ILICEANU
