Fostul ministru Stelian Fuia, audiat la DNA

0
333
Stelian Fuia

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost audiat ieri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu privind vânzarea ilegală a unor imobile din patrimoniul statului în perioada când era director la Staţiunea de Cercetare Fundulea. În 8 ianuarie, DNA a anunţat că s-a început urmărirea penală faţă de Stelian Fuia, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial. În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal sora şi cumnatul lui Fuia, Alexandrina şi Daniel State, asociaţi la SC Procera Agrochemicals, pentru complicitate la infracţiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice. Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Fuia a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la vânzarea ilegală, prin licitaţie organizată la data de 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiţi societăţii la care asociată era sora lui. DNA preciza că avantajele patrimoniale obţinute de firmă, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în patrimoniul învinuiţilor State. Fuia a declarat, la ieşirea de la DNA, că în dosarul în care este cercetat a primit de două ori neînceperea urmăririi penale şi că în continuare va aduce documente care dovedesc nevinovăţia sa, precizând că imobilele din patrimoniul Staţiunii Fundulea nu au ajuns la familia lui. „Acesta este un dosar în care eu am luat de două ori NUP. În continuare voi aduce toate documentele legale necesare pentru dovedirea nevinovăţiei”, a spus fostul ministru al Agricuturii. Întrebat cum comentează faptul că imobile din patrimoniul Staţiunii de Cercetare Fundulea au ajuns la membri ai familie sale, Fuia a răspuns că „afirmaţia este eronată, pentru că imobilele nu au ajuns la familia mea”, adăugând că astăzi va da o declaraţie „în Comisie”.