Poveşti de dragoste, la francezi

0
384

Dezvăluirile din hebdomadarul „Closer” privind o posibilă conexiune între şeful statului, Francois Hollande, şi actriţa Julie Gayet (41 de ani), sub titlul „L’amour secret du president”, au fost primite cu indiferenţă de francezi, pentru care „respectul vieţii private” rămâne un tabu. Paradoxal, cea mai vehementă poziţie a aparţinut preşedintei Frontului Naţional, Marine Le Pen, care a denunţat comportamentul media după revelaţiile din Closer. „Orice atentat la viaţa privată mă şochează”. Că ştirea respectivă a fost preluată de toată presa europeană, prelucrată cu umor sau fără, augmentează doar magnitudinea evenimentului. Mai ales că vineri după-amiază Valerie Trierweiler (48 de ani), partenera de viaţă a lui Francois Hollande, a fost spitalizată, în urma „loviturii dure” primite prin dezvăluirile pomenite. Oficial, şeful statului francez are o relaţie statornică de mai multă vreme cu Valerie Trierweiler, mamă a trei copii dintr-o căsătorie anterioară, cu Denise Trierweiler, colaborator ocazional al „Paris Match” şi traducător din filosofia germană. Anterior, Francois Hollande avusese şi el o relaţie prelungită cu Segolene Royal, împreună având patru copii. Dezvăluirile din „Closer” au picat prost, mai exact într-un moment în care popularitatea lui Hollande este la cote scăzute (24-25%), curba şomajului nu poate fi inversată, iar peste puţină vreme urmează alegerile locale, test edificator pentru socialişti, al căror candidat a fost. Pentru imaginea sa, deloc afectată potrivit sondajului Ifop (10-11 ianuarie), publicat de „Journal du dimanche”, întreaga afacere a dezvăluirilor, opinează preşedintele UMP (în opoziţie), Jean Francois Cope, este „dezastruoasă”, numai că în această privinţă nici predecesorul lui Hollande, Nicolas Sarkozy, n-a fost vreo uşă de biserică. Ataşaţi respectului pentru viaţa privată, francezii gustă mai de grabă „lecţia de umilinţă” pentru şeful statului, fără şezători moralizatoare. În istoria Franţei, mai toţi preşedinţii au avut amante, unele legături extraconjugale fiind păstrate cu discreţie totală, altele lăsate să răzbată la marele public. Numele lui Georges Pompidou a fost murdărit de afacerea Markovici, iar succesorul său Valery Giscard D’Estaing şi-a asumat statutul de Don Juan, pretinzând a fi avut o legătură cu Lady Diana, care nu părea să-l refuze. În 1974, „Canard enchaine” a dezvăluit locul unui accident, în prezenţa unei actriţe celebre, pe braţul său, şi relaţii cu fotografa Marie Laure de Decker. Francois Mitterrand, cu maxima lui pudoare, fără a fi fost un prototip de virtute, a avut relaţii cu istoricul Anne Pingeot şi un fiu, Mazarine, dar şi cu jurnaliste şi personalităţi mondene, între care cântăreaţa Dalida şi jurnalista suedeză Christina Forsne. Dar veritabilul Casanova de la Elysee n-a fost altul decât Jacques Chirac. Devenit preşedinte în 1995, printre legăturile acestuia s-au regăsit o jurnalistă de la AFP, dar şi o fostă ministră a Sănătăţii. Citând-o pe soţia sa Bernadette, „femeile galopau după el”. Toată idila dintre Francois Hollande şi Julie Gayet nu trece în uitare cu una, cu două şi Mediapart scrie că apartamentul situat în Arondismentul 8, lângă Elysee, „este pe numele lui Michel Ferraci”, actor condamnat în noiembrie 2013 la 18 luni de închisoare cu suspendare, într-o afacere legată de membrii unei bande corsicane. Potrivit Mediapart, apartamentul a fost cedat Juliei Gayet de o altă actriţă, ex-soţia lui Michel Ferraci, devenită soţia lui Francois Masini, apropiat şi acesta grupului corsican, asasinat în mai 2013. Vine şi hebdomadarul „Valeurs actuelles”, care asigură că apartamentul a aparţinut unui mare patron CAC 40 şi acum ar fi proprietatea unui miliardar. „Le Point” susţine că apartamentul a fost plătit timp de 6 luni de actriţă, care a locuit cu Michel Ferraci. Francois Hollande (59 de ani) nu este căsătorit cu Valerie Trierweiler, situaţie inedită în a V-a Republică pentru Prima Doamnă şi, oarecum surprinzător, nu este iubită în Franţa. Nu participă la acţiuni oficiale şi acum suportă ironia înflorită pe Internet, unde circulă un fotomontaj cu două femei, ambele având coafura lui Valerie Trierweiler şi imaginea actriţei Julie Gayet. Iubirea la francezi e un lucru foarte complicat.