Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat competiţia dedicată Bursei Tânărului Cercetător, al cărei obiectiv este susţinerea tinerilor absolvenţi de liceu cu rezultate excelente (premiile I, II, III; medalii de aur, argint, bronz), obţinute la olimpiadele internaţionale sau în competiţii internaţionale sau globale de inovare.
Potrivit unui comunicat de presă al MEN, demararea acestei iniţiative, în premieră, în România, confirmă angajamentul Executivului de a considera cercetarea un motor de creştere şi competitivitate şi de a sprijini, în consecinţă, acest domeniu esenţial pentru dezvoltarea ţării.
“Lansăm astăzi o iniţiativă pe care premierul Victor Ponta a anunţat-o la mijlocul lunii decembrie, la festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale în anul 2013. Prin acordarea acestor burse dorim să-i stimulăm pe tinerii performanţi să-şi continue studiile universitare în ţară şi să se integreze în grupuri de cercetare performante din universităţi sau din laboratoare de cercetare din România. Să nu uităm că în ultimii doi ani finanţarea cercetării a crescut şi mă refer, în special, la cercetarea aplicativă, care a avut o creştere de 2,2 puncte procentuale în cheltuielile totale, respectiv de la 39,2% la 41,4%”, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie prin intermediul comunicatului de presă.
Cererile se depun până în data de 1 februarie
Cuantumul bursei este de 15.000 de euro pentru întreaga perioadă de acordare a bursei (24 de luni) şi se acordă suplimentar suma de 2.000 euro pentru participarea la evenimente ştiinţifice internaţionale, de referinţă, în domeniul ales de către tânărul cercetător pentru activitatea de cercetare. Pentru perioada de prelungire a bursei (maximum 18 luni), cuantumul bursei este de maximum 10.000 de euro, respectiv 1.000 de euro, pentru participarea la evenimente ştiinţifice internaţionale.
“Lansarea Bursei Tânărului Cercetător certifică faptul că politicile Guvernului în domeniul cercetării produc deja rezultate. Nu este o iniţiativă singulară, vor mai urma şi alte programe orientate către stimularea cercetării în România, dar, pe lângă alocările bugetare, un rol tot mai mare în finanţarea proiectelor îl vor avea fondurile europene. În acest sens aş aminti proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, dar şi proiectul Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră, ambele iniţiative de succes rezultate în urma consolidării finanţării cercetării aplicate în România”, a declarat la rândul său, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.
Competiţia este organizată în cadrul Programului Resurse Umane al Planului Naţional de Cercetare – Dezvoltare – Inovare II (PNCDI II). Cererile se primesc în regim continuu, până în data de 1 februarie a.c.. Evaluarea se va realiza în perioada 16-28 februarie a.c., iar anunţarea rezultatelor va fi făcută în data de 3 martie a.c.