Craiovenii se grăbesc să umple sala Filarmonicii „Oltenia” încă de la primul eveniment muzical al anului. Unul cu tradiţie şi cu semnificaţie aparte: Concertul extraordinar de Anul Nou. Aşteptându-se la un număr mare de solicitări, reprezentanţii instituţiei au pregătit un „bis”, astfel că publicul poate audia programul special atât mâine, 8 ianuarie, cât şi joi, 9 ianuarie, de la ora 19.00.
Din cele 800 de locuri puse în vânzare pentru cele două concerte, ieri la amiază nu mai erau disponibile decât aproximativ 40 pentru mâine-seară şi 100 pentru poimâine, potrivit reprezentanţilor Agenţiei Filarmonicii craiovene. Un bilet costă 20 de lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii îl pot achiziţiona cu reducere, la preţul de 15 lei.
Concertul extraordinar de Anul Nou va fi susţinut de Orchestra Simfonică a instituţiei, condusă de Radu Popa – dirijor permanent al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Invitaţi sunt soliştii Gabriel Croitoru (vioară), în prezent solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, şi Cosmin Bălean (duduk), artist instrumentist în Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Banatul” şi colaborator al Operei Naţionale Române din Timişoara şi al Filarmonicii din Arad.
Programul va cuprinde valsuri, tangouri şi muzică din filme – compoziţii de Johann Strauss-fiul, Leroy Anderson, Edward Elgar, Aram Haciaturian, James Last, Emil Waldteufel ş.a.
- Radu Popa a întreprins turnee de concerte în Coreea de Sud, alături de orchestrele Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca (2001), Filarmonicii Giurgiu (2002) şi Filarmonicii „Janacek” din Cehia (2003). Ca dirijor al Orchestrei „Camerata Janacek”, a coordonat producţia „Flautul fermecat” la Sumperk, în Cehia (2002). În 2002 şi2003 a fost asistent al cursurilor de dirijat orchestră susţinute de Otakar Thrlik la Opava (Cehia), iar în 2004 a fost invitat să dirijeze numeroase concerte ale orchestrei Filarmonicii „Janacek” din Ostrava.
- În anul 2011, Gabriel Croitoru a câştigat pentru a doua oară concursul organizat de Muzeul Naţional „George Enescu” şi Ministerul Culturii pentru încredinţarea spre folosinţă a viorii Guarnieri 1731 „Catedrala”, care i-a aparţinut lui George Enescu, astfel că valorosul instrument poate fi ascultat şi în prezent în concertele susţinute de artist atât în ţară, cât şi în străinătate.
- Dudukul, instrumentul la care va cânta Cosmin Bălean, este confecţionat din lemn de cais, fiind singurul instrument tradiţional de suflat din comunitatea armeană care a rezistat miraculos timpului. Dudukul are o vechime de peste 3000 de ani, fiind inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
Din program:
Émile Waldteufel: „Les Patineurs”, vals
Aram Haciaturian: Vals din Suita „Masquerade”
* Tango final (orchestraţia Radu Popa) – coloana sonoră a filmului „Burnt by the Sun” („Soare înşelător”), 1994, regia Nikita Mihalkov
* „El dia que me quieras”, tango (orchestraţia Radu Popa)
Charles Chaplin: „This is my song” (orchestraţia Radu Popa)
Leroy Anderson: „The Typewriter” („Maşina de scris”), orchestraţia Radu Popa
* „Mocirliţa”, cântec tradiţional românesc (orchestraţia Radu Popa)
* Cântec tradiţional irlandez (orchestraţia Radu Popa)
James Last: „The Lonely Shepherd” („Păstorul singuratic”), orchestraţia Radu Popa
Edward Elgar: „Salut d’Amour”, op. 12 (orchestraţia Radu Popa)
Johann Strauss-fiul: „Cucu” Polka
Johann Strauss-fiul: „Geschichten aus dem Wienerwald” („Povestiri din pădurea vieneză”), op. 325
Johann Strauss-tatăl: Radetzkymarsch (Marşul lui Radetzky), op. 228