Riga din Letonia şi Umea din Suedia sunt capitale europene ale culturii în 2014

0
333

Oraşele Riga din Letonia şi Umea din Suedia îşi vor începe programele de capitale europene ale culturii pe 17, respectiv 31 ianuarie. La Riga, între manifestările de deschidere se numără şi lansarea noii biblioteci a oraşului într-un mod neobişnuit: oamenii îşi vor da cărţi din mână în mână, transportându-le propriu-zis de la vechiul sediu, prin intermediul unui lanţ uman care ar urma să „lucreze” cel puţin şase ore. Lansarea programului cultural de la Umea va avea loc între 31 ianuarie şi 2 februarie, punctul culminant urmând să fie ceremonia de deschidere, un show intitulat „Zăpada care arde”.

Riga

„Acesta este momentul pentru care Riga și Umea s-au pregătit și pe care l-au așteptat de la desemnarea lor drept capitale europene ale culturii. Evenimentele de deschidere vor marca începutul unui an plin de activități culturale, dedicat nu numai celor din oraș și din regiunea înconjurătoare, ci tuturor celor care vin de mult mai departe”, a declarat pentru Agerpres Androulla Vassiliou, comisar european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.

Ea a adăugat că ideea desemnării unor capitale europene ale culturii a fost o poveste de succes timp de aproape 30 de ani. „Titlul acesta reprezintă o oportunitate unică de a utiliza la maximum atuurile culturale ale orașului și de a-i stimula dezvoltarea pe termen lung. De asemenea, titlul este foarte important pentru turism, crearea de locuri de muncă și relansare”, a mai spus înaltul oficial european.

Potrivit Agerpres, Riga își va începe manifestările culturale din 2014 cu evenimente speciale în muzee, cafenele și alte spații, printre care și expoziții dedicate chihlimbarului și impactului Primului Război Mondial asupra culturii. În 1989, oamenii din Letonia, Estonia și Lituania au format un lanț uman pentru a-și exprima speranța în obținerea independenței față de fosta Uniune Sovietică. La 18 ianuarie, oamenii din Riga se vor mobiliza însă pentru cultură și își vor da cărți din mână în mână, în cadrul unui eveniment cu dublu scop. Primul dintre ele este lansarea noii biblioteci a orașului, numită „Gaismas Pils” / „Castelul luminii”, și familiarizarea publicului cu aceasta, iar celălalt, mult mai practic, este transportarea propriu-zisă a cărților din mână în mână de la vechiul sediu, prin intermediul unui lanț uman care ar urma să „lucreze” cel puțin șase ore.

Umea

Comisarul european Androulla Vassiliou și comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, vor participa la diverse evenimente, printre care și lansarea „Taste and Feel 2014!”, care va oferi publicului o idee despre programul cultural al anului. În cursul serii, pe malul râului Daugava vor fi prezentate sculpturi de foc create de echipe din 12 țări, precum și un spectacol de lumină și artificii. Primarul orașului, Nils Usakovs, va fi gazda unui concert la Riga Arena, în cadrul căruia vor putea fi văzuți artiști clasici dar și pop, coruri și orchestre.

Lansarea programului cultural de la Umea va avea loc între 31 ianuarie și 2 februarie, punctul culminant urmând să fie ceremonia de deschidere, un show intitulat „Burning Snow” / „Zăpada care arde”. Principalele evenimente vor avea loc pe râul Umealven, printre care un festival al luminii, muzicii și mișcării. „Orașul iernii” va fi transformat prin instalarea unor pilaștri de gheață luminați și a unor focuri, ceea ce va asigura lumină, căldură și locuri de întâlnire.

 După Umea și Riga în 2014, capitale europene ale culturii vor fi Plzen (Cehia) și Mons (Belgia) în 2015, San Sebastian (Spania) și Wroclaw (Polonia) în 2016, Paphos (Cipru) și Aarhus (Danemarca) în 2017, respectiv La Valletta (Malta) și Leeuwarden (Olanda) în 2018.

 

Craiova își întețește eforturile pentru obținerea statutului peste 7 ani

După cum se știe, și Craiova aspiră la statutul de capitală culturală europeană în 2021, alături de Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov și alte orașe din țară. Titlul i-ar aduce avantaje substanţiale nu numai în domeniul cultural, ci şi în cel social şi cel economic, atât pe parcursul anului respectiv, cât şi ulterior, unul dintre marile beneficii fiind dezvoltarea turismului.

„Există valori, nu trebuie să facem altceva decât să punem niște reflectoare mai puternice și niște megafoane mai mari asupra lor”, a declarat Vlad Drăgulescu, preşedinte al Asociaţiei „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”, într-un interviu acordat cotidianului „Cuvântul Libertății” la sfârșitul anului trecut, referindu-se la resursele necesare pentru ca în 2021 Craiova să atragă asupra sa toate privirile Europei culturale.

Întrebat despre principalele inițiative din 2014 ale asociației pe care o conduce, Drăgulescu a vorbit despre înființarea a 11 microcentre culturale în cartiere și realizarea tot atâtor spectacole de teatru comunitar, care urmează să fie reunite într-un festival, ca și despre continuarea unor evenimente de anvergură, precum Zilele „Mihai Viteazul”, Festivalul Antic „Pelendava” și Festivalul Haiducilor.