Irigaţiile în Dolj: Nici strop de apă pe canale. La Colegiul Prefectural se delirează

1
4555

A plouat consistent, exact când se atinsese pragul de ofilire al plantelor agricole, pe toată întinderea Doljului. Binefăcătoarele precipitaţii au alungat, pentru o vreme, îngrijorarea producătorilor agricoli, aflaţi la cheremul Celui de Sus. Cum în Dolj, dacă nu plouă 10-14 zile în majoritatea arealelor, se instalează seceta, anul agricol rămâne în continuare „o loterie”. Paradoxal, deşi, teoretic, o mare suprafaţă agricolă este amenajată „pentru ploaia la comandă”, adică pentru irigat, pe canalele construite în acest scop nu se găseşte strop de apă. Ca să nu mai vorbim de starea lor necorepunzătoare de întreţinere, lipsa de etanşeitate, şi mai ales deterioarea staţiilor de punere sub presiune a apei (SPP-uri), deşi şi unele şi altele sunt administrate de AUAI-uri. Recent, mai exact pe 13 mai a.c., la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, au semnat un protocol de colaborare pentru promovarea satului românesc. Preoţii de la sate sunt chemaţi să propăvăduiască necesitatea achiziţonării tractoarelor moderne, dar şi constituirea fermelor familiale, militând şi pentru asocierea şi comasarea terenurilor. Nu s-a prevăzut nimic şi despre „paparude” şi slujbele speciale efectuate de preoţi pe perioadele de secetă, pentru a ne feri de scumpirea legumelor, fructelor, dar şi a cărnii şi produselor lactate. Dar asta este „o scăpare” a ministrului de resort. În schimb, luni, în Colegiul Prefectural Dolj, s-a discutat despre ”instalarea perioadei de secetă”.  Care încă nu s-a produs, dar reprezentantul Guvernului în teritoriu, Marius Deca, acroşează preventiv „marile probleme ale judeţului”, cu destulă lejeritate, deşi era vorba de lucruri extrem de serioase, pe care ori le stăpâneşti cu desăvârşire, ori taci şi asculţi. Şi iată doar o frază extrasă dintr-un comunicat de presă difuz ca o cioarbă de vară, fără ingrediente. „Suntem la începutul acestei perioade de secetă şi este bine de ştiut că la nivelul judeţului există un sistem de irigaţii (n.r. – corect era sisteme) ce poate alimenta (n.r. – corect era deservi) 160 mii de hectare. Este bine să menţionăm că fermierii pot încheia contracte cu ANIF-Filiala Dolj, pentru a depăşi această situaţie”, a precizat, cu măreţia gândirii sale, Marius Deca. Afirmaţie… îndestulătoare. În teritoriu starea de lucruri este, din păcate, realmente anacronică. Ca şi anul trecut. Ca şi acum doi ani.

Uite AUAI-urile, nu sunt AUAI-urile!

Prin Ordonaţa de Urgenţă a Guvernului 147/1999 privind constituirea asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii (AUAI ), aprobată cu modificări şi completări prin Legea 573/2001, cu reactualizările ulterioare, şi în Dolj s-au înfiinţat asemenea entităţi specializate, care au preluat, fără plată, infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului privat al statului. Aceste asociaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii au avut iniţial norme metodologice clare, statute proprii şi comisii de lucru. Aveau menirea de a deservi, pe bază de contracte, deţinătorii de terenuri agricole cultivate. Ca activitate principală era exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile unui sistem de irigaţii, precum şi livrarea apei pentru irigat, dar şi întreţinerea şi reparaţiile unui sistem de desecare şi drenaj. La acestea se mai adăugau şi lucrările de apărare împotriva inundaţiilor şi combaterea eroziunii solului. Deţineau dreptul de proprietate asupra infrastructurii încredinţate. Câte mai sunt „în viaţă” nu se mai ştie exact. Iulian Bucur, directorul actual al ANIF-Filiala Dolj, care îi succede în funcţie Vetei Păsculescu, opinează: „În jur de 80 de organizaţii”, dar atâtea nu au fost nici măcar la înfiinţare, ci doar 16, din câte ştim noi, chiar dacă ulterior o parte s-au unit în patru federaţii, prin consens, din care două (Calafat-Băileşti şi Cetate-Galicea) au preluat şi patrimoniul integral al asociaţiilor absorbite. Asta însemnând staţii de bază, canale de aducţiune, staţii secundare, coloane de irigare, aspersoare ş.a.m.d. Federaţia Sadova-Corabia, care includea asociaţiile Dăbuleni-Călăraşi-Sadova, nu s-a putut constitui, pe motivul dezacordului dintre conducerile lor, iar federaţia Nedeea-Măceşu nu are protocolul avizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Potrivit legii, federaţiile se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile normelor metodologice existente: încheie contracte cu ANIF-Filiala Dolj pentru livrarea apei pentru irigaţii şi prestarea altor servicii de îmbunătăţiri funciare, dar şi cu furnizorul de energie electrică necesară exploatării aflate în administraţia sa. Cert este un lucru: asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, prin „calitatea” celor desemnaţi să le conducă, nu au rezolvat ceea ce trebuiau să rezolve. În afara constituirii de mici găşti clientelare, a încasării unor salarii, de cele mai multe ori necuvenite, din sumele percepute pentru prestările de servicii, scopul lor generos nu a fost atins. Şi nimeni nu a dat socoteală. Harababura este desăvârşită. După scindarea ANIF-Sucursala Dunăre – Olt, cu partajul de rigoare, prin HG 1223/2011 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţieie Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, schimbarea conducerii pe criterii eminamente politice, fiindcă s-a politizat şi „irigatul”, pierderea multor profesionişti, ieşiţi la pensie, dăinuie o stare de fapt aiuritoare, la limita de avarie. De altfel, ANIF – Filiala Dolj, cu dificultăţi reale, financiare, până şi în achitarea chiriei pentru sediul deţinut la TCIF, s-a mutat în Şimnicu de Sus, într-o locaţie proprie.

Contracte puţine din motive întemeiate

Iulian Bucur

Directorul ANIF – Filiala Dolj, Iulian Bucur, ne spune că s-au încheiat contracte pentru irigarea a circa 12.400 ha. Îşi exprimă nădejdea că s-ar putea ajunge la 20.000 ha. În general lasă impresia că înţelege despre ce este vorba, deşi nu provine din branşă. Nu spune lucrurilor pe nume, dar promite că de la 1 iunie se va introduce apă pe canale, care se află într-o stare bună. „Am decolmatat câteva şi nu avem probleme în momentul de faţă”. Avem rezerve la optimismul de circumstanţă al directorului ANIF-Filiala Dolj: staţia L1, de la Dăbuleni, pentru punerea în exploatare, necesită probe. Apoi, umplerea cu apă a canalului magistral L1 se justifică în condiţiile în care există beneficiari. Există promisiunea subvenţionării „umplerii”, dar e vorba de o… promisiune. Adică încheiate contracte. Cât mai multe. De fapt, de unde provine reticenţa producătorilor agricoli în a încheia contracte? Din tarifele de apă pentru irigaţii la unitatea de suprafaţă, pentru acest an, aşa cum au fost ele anunţate de Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare. O udare (250 mc apă) se duce la 213 lei pentru suprafaţa de 0,50 ha. Dar acest tarif calculat este valabil în anumite condiţii, depinzând de valorificarea unui volum de apă de 2.500 mii mc. Tariful include costul apei, al energiei pentru SPP-uri, salariile electromecanicilor, paza SPP-urilor, alte cheltuieli. Iulian Bucur susţine că la nivel naţional se negociază un alt tarif pentru energia electrică. Dacă se va reuşi, va exista o scădere semnificativă de preţ, pe treapta Nedeia-Corabia, de la 185 lei/1000 mc la 120 lei/1000 mc. Ponderea costului energiei electrice, după calculele sale, este de 92%. Oricum am întoarce discuţia, motivul pentru care producătorii agricoli nu încheie contracte cu ANIF-Filiala Dolj nu este altul decât preţul ridicat al normei de udare. Dacă mai avem în vedere că o udare singulară, fără a mai fi urmată de altele, două sau trei la număr, în cazul culturilor prăşitoare, nu rezolvă mare lucru, într-un an calic în precipitaţii, discuţia este închisă.

Sintetizând putem spune: producătorii agricoli nu se hazardează să încheie contracte pentru că nu au bani. Asociaţiile pentru utilizatorii de apă pentru irigaţii, neavând cui presta servicii, nu efectuează, la rândul lor, lucrările de întreţinere necesare pe canalele de irigaţii administrate ş.a.m.d. Ne mişcăm într-un cerc vicios. Mai mult, inventivi, bostănarii din Dăbuleni şi-au forat puţuri proprii, din care extrag apa cu motopompe. Tarifele anuale calculate trebuie să acopere costurile estimate cu întreţinerea şi reparaţia infrastructurii de irigaţii din domeniul public şi privat al statului, aflată în administrarea ANIF-Filiala Dolj. Mai clar, tariful de livrare a apei pentru irigaţii cuprinde cheltuieli fixe şi variabile pentru sezonul de irigaţii. Şi oricum am întoarce lucrurile, totul se reazemă până la urmă în cârca producătorului agricol, care, la rândul lui, visează la ploaia binecuvântată de Cel de Sus, care să îl scutească de irigat, şi…. subvenţia guvernului. Mică şi nesigură.

În loc de concluzii: o problemă atât de importantă, chiar vitală pentru economia agrară a judeţului, abordată la o manieră pompieristică, şi în acelaşi timp amatoristic, în Colegiul Prefectural Dolj, neurmată de vreo măsură concretă, nu este altceva decât… pierdere de timp. Şi diletantism. O ultimă observaţie: toate verificările efectuate în ultimii ani de inspectorii Camerei de Conturi Dolj, la ANIF-Filiala Dolj, s-au soldat cu rapoarte de constatare dezastruoase privind ronţăirea banului public şi gestionarea activelor. Dacă mai aducem aminte că în urmă cu vreo 6-7 ani s-au făcut investiţii consistente, din bani publici, la staţia L1 Dăbuleni, cu inaugurare cu fast, putem conchide că suntem în faţa unei bătăi de joc fără margini. Nimeni nu duce grija reală a producătorilor agricoli în afara lor. Şi, oricum, pe canalele de irigaţii nu curge apă, ci justificări, prostie, amatorism, şi multă incorectitudine. Seceta, odată instalată, ar face ravagii.

MARIN TURCITU şi MIRCEA CANŢĂR

1 COMENTARIU

  1. pe langa ANIF mai exista si SNIF.acolo vegeteaza un directoras, gecala ion,care ia si el banii de pomana.pe cand un reportaj despre inutilitatea existentei acestui
    SNIF?!

Comments are closed.