Comedia „Haimanaua”, pe scena Naționalului craiovean

0
419

Teatrul Național „Marin Sorescu” va găzdui luni, 2 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „Haimanaua”, adaptare după comedia lui Victor Eftimiu „Omul care a văzut moartea”. În distribuție: Dan Tudor, care este și regizorul spectacolului, Tudorel Filimon, Alina Chivulescu, Dragoș Ionescu, Adela Popescu și Andrei Duban. Spectacolul a avut premiera națională la Fălticeni, pe 27 septembrie a.c. Piesa „Omul care a văzut moartea” vorbește despre planurile electorale date peste cap într-un oraș de provincie. „Extraordinar!!! Toată presa vuiește! Politica învinge dragostea! Planurile electorale sunt date peste cap! Un cetăţean a încercat să se sinucidă. În ultima clipă, este scos din apă. Salvatorul lui este declarat Omul Zilei. Oraşul îl vrea primar, familia este dezbinată. Deznodământ tulburător! Cine este până la urmă vagabondul care a înscenat totul și cu ce scop?!”, se arată în prezentarea spectacolului. Biletele se găsesc la Agenţia teatrală (strada „A.I. Cuza” nr. 11, tel. 0251.413.677), la prețul de 65 lei.