Povestea este veche, dar încă neclasată. În 1977, în California, regizorul Roman Polanski (cetăţenie poloneză prin naştere şi franceză prin naturalizare) pe atunci în vârstă de 43 de ani, a fost acuzat de autorităţile americane că ar fi violat-o pe minora Samantha Geimer (13 ani), care, de altfel, şi revine în memoriile sale asupra întâmplării (“Fata: O viaţă în umbra lui Roman Polanski“). După 42 de zile de închisoare şi eliberarea pe cauţiune, cineastul a pledat culpabil de “raporturi sexuale ilegale”, riscând o grea condamnare. Fuge din SUA, stabilindu-se în Franţa. Chiar dacă filmele sale din anii ’80 şi ’90 nu se mai aproprie de “Cuţitul în apă” (1962), “Repulsie” (1965), “Fundătura” (1966), reuşeşte cu “Pianistul”, în 2002, să obţină premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Rămâne în atenţia criticii şi iubitorilor de filme cu producţia nominalizată pentru Palms d’Or “Venus în blană” (2013).
A fost căsătorit de 3 ori (are 2 copii), şi prima dintre soţii a fost actriţa Sharon Tate, ucisă în 1969 de o sectă religioasă. În ianuarie a.c., SUA au adresat Poloniei o cerere de extrădare, pe numele lui Roman Polanski (82 de ani), cum spuneam regizor, producător de filme, actor şi scenarist, după o apariţie publică a acestuia la Varşovia, solicitare pe care Tribunalul din Cracovia a respins-o ieri, considerând “inadmisibilă extrădarea în SUA a cetăţeanului polonez şi francez“, după cum a declarat în faţa presei judecătorul Dariusz Mazur. Parchetul polonez care reprezintă solicitarea părţii americane se poate adresa acum Curţii de Apel. Lucrurile nu stau bine pentru octogenarul Roman Polanski: un ex-ministru al Justiţiei şi tenor al dreptei conservatoare, venită recentă la putere, s-a declarat în favoarea extrădării, de acord fiind cu liderul partidului conservator, catolic şi populist “Dreptate şi Justiţie” (PiS) Jaroslaw Kaczynski. La începutul lunii, însuşi acesta a respins ideea unei graţieri, chiar dacă este vorba de un regizor eminent, cunoscut în cinematografia mondială. Indiferent de soluţia Curţii de Apel, decizia finală aparţine noului ministru al Justiţiei. Apărarea, printr-unul din redutabilii avocaţi polonezi, a demontat cererea de extrădare, considerând-o nefondată pentru faptul că nu ţine cont de acordul din epocă, dintre cineast şi justiţia americană. La 20 septembrie a.c., în prezenţa lui Roman Polanski, avocaţii acestuia au prezentat Tribunalului din Cracovia noi documente, mărturii, puncte de vedere ale experţilor, reunite în procesele precedente din SUA şi Elveţia. Cu această ocazie, Polanski spunea că ar vrea să ştie care dintre documente prezentate sunt valabile, adică recunoscute, de tribunal, rămânând convins că toate au fost acceptate. La 25 februarie, la prima audiere a sa, cineastul a furnizat timp de 9 ore explicaţii. Nici o măsură preventivă nu a fost luată împotriva lui, rămânând liber să se deplaseze.
“Afacerea Polanski” este veche aşadar. În 2009 a fost arestat în Elveţia pe mandat internaţional. În 2010, procurorul general al Poloniei a dispus că extrădarea nu este posibilă din cauza prescripţiei, conform legii poloneze. În 2011, Roman Polanski a prezentat scuze Samanthei Geimer, în timpul festivalului de film de la Zurich. Şi se ştie acest lucru. Noua putere de la Varşovia neîndoielnic se va arăta “riguroasă” având, cum se spune, “petele ei” şi pe deasupra şi dorinţa “protecţiei cu orice preţ, din partea SUA, în faţa Rusiei”. Violul la minori în SUA este o faptă imprescriptibilă şi chiar victima nu mai poate schimba ceva. Potrivit mediei poloneze, realizatorul prezent la Cracovia a aşteptat verdictul la bordul unui avion pregătit să părăsească Polonia în cazul unei decizii nefavorabile. Că simpatizanţii cineastului polonez speră ca guvernul de la Varşovia să nu cedeze, la solicitarea americană, este doar o amăgire deşartă. Oricât de mare regizor, scenarist şi actor a fost Roman Polanski, fapta sa – e drept, de acum 35 de ani – te lasă interzis şi din păcate nu este prescrisă.
