ONU: Circa 600.000 de sirieni aflaţi sub asediu pe fondul războiului din ţară

0
291

Siria-asediatiCirca 600.000 de civili se află în stare de asediu în Siria pe fondul confruntărilor armate dintre forţele regimului Assad şi grupările insurgente, în pofida armistiţiului parţial din ţară, cei mai mulţi fiind asediaţi de armata siriană, a avertizat ONU. Numărul civililor asediaţi în diverse zone ale Siriei a ajuns la 592.700 de persoane, a indicat vineri un înalt responsabil al ONU, înregistrând o creştere de 75.000, pe fondul noilor ofensive declanşate în ţară. Potrivit lui Steven O’Brien, directorul operaţiunilor umanitare ale ONU, bilanţul anterior era de 517.700 de civili asediaţi. Dar şi alţi civili sunt asediaţi începând din martie în oraşul Al Wa’er din provincia Homs (centrul Siriei), pe care armata siriană încearcă în mod regulat să-l redobândească. Dintre cei 592.700 de locuitori aflaţi sub asediu, o majoritate covârşitoare (452.700) se află în această situaţie din cauza armatei siriene în periferiile rurale ale capitalei Damasc pe care încearcă să le recâştige de la rebeli. Alţi 110.000 de civili sunt asediaţi de reţeaua teroristă Stat Islamic în oraşul Deir Ezzor (est), alţi 20.000 de Frontul Al-Nusra, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, şi de alte grupări în oraşele Foah şi Kefraya (din provincia Idleb), iar alţi 10.000 se află sub stare de asediu din cauza forţele guvernamentale siriene şi grupările armate în tabăra palestiniană din Yarmouk, în apropiere de Damasc. „Aceste cifre sunt şocante, întrucât demonstrează în mod clar înrăutăţirea situaţiei civililor, în condiţiile în care există un armistiţiul în vigoare privind încetarea conflictelor armate din ţară”, a declarat O’Brien. Din 27 februarie, un armistiţiu parţial este în vigoare în Siria, dar nu este valabil şi în cazul organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi Al-Nusra, afiliată Al-Qaida. Siria se confruntă din martie 2011 cu un conflict între forţele regimului Bashar al-Assad şi grupări rebele, printre care se află şi organizaţii teroriste precum Stat Islamic. Potrivit unui raport realizat de Centrul Sirian pentru Studii Politice, prezentat la începutul lunii februarie, circa 470.000 de persoane au murit în acest conflict, peste 1,9 milioane au fost rănite şi 45% dintre locuitori (peste 10,5 milioane) şi-au părăsit locuinţele, mutându-se în alte zone ale ţării sau emigrând.