În martie vor începe concursurile cele mai importante de matematică

0
369

Cea de-a VIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică SEEMOUS 2014 va fi găzduită, în premieră pentru România, de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, iar Fundaţia pentru Integrare Europeană Sigma va organiza, pe 21 martie, Concursul Internaţional de Matematică Aplicată Cangurul.

Înscrierile pentru SEEMOUS 2014 se pot face până la data de 24 februarie. La competiţie pot participa studenţi din toată lumea, în echipe de cel mult şase, din anul I sau al II-a de la licenţă, care să fie sub coordonarea a două cadre didactice. Universităţile pot să trimită o echipă de studenţi care să reprezinte instituţia la care aceştia sunt înmatriculaţi, însă studenţii pot forma şi echipe naţio­nale care să reprezinte ţara din care provin.

Înscrierea se face prin completarea unui formular online aflat pe site-ul destinat special acestui eveniment, www.etti.­tuiasi.ro/seemous, aflat pe platforma Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Pentru a putea fi eligibili la înscrieri, studenţii trebuie să nu fie în an terminal la licenţă, să fie integralişti şi să nu fi obţinut, în total, mai mult de 120 de credite ETCS.

Concursul Internaţional Cangurul este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Fundaţia pentru Integrare Europeană Sigma, Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educaţie, cu sprijinul Ambasadei Franţei. Concursul se adresează elevilor din clasele a IV-a – a XII-a care doresc să-şi verifice şi să-şi dezvolte cunoştinţele, intuiţia, creativitatea, gândirea aplicativă, capacitatea de a selecta şi de a lua decizii.

Elevii din clasa a IV-a vor avea de rezolvat un test grilă de 20 de probleme, iar cei din clasele a V-a – a XII-a vor primi un test grilă cu 30 de probleme, dintre care pot alege cel mult 20, dar nu mai mult de 5 probleme de 5 puncte. La clasele a V-a – a VIII-a, 5 dintre probleme sunt aplicaţii ale matematicii în fizică, chimie, biologie şi tehnologie. La clasele a IX-a – a XII-a, 5 dintre probleme sunt de informatică.