Noul AN NOU

0
189

Dintr-o memorie tot mai obosită mă iscodeşte un gând pe care îmi place să i-l atribui unui etern maestru al meu: Sfântul Augustin. Iar gândul acela, pe cât de ispititor, pe atât de intrigant în veşmântul său paradoxal, ne spune că în chiar clipa venirii noastre pe lume viaţa îşi începe numărătoarea inversă.

Şi nu cred să existe un mai funebru adevăr axiomatic cu iz dialectic; cu atât mai mult cu cât, într-o mecanică aproape nătângă, întâmpinăm, prin tradiţie, de-a lungul existenţei, trecerea dintre ani cu o frenezie debordantă şi străină de fundamentul calculului.

E adevărat, dintre vieţuitoare, fiinţa umană e structural prospectivă: dotată cu aspiraţie, năzuind, sub tutela speranţei – şi a schimbării -, spre viitor, spre mai bine; are, în intimitatea-i divină, perspectiva perfecţiunii; care însă, constitutiv, rămâne intangibilă, întrucât fatalmente aspiraţie, nisus, cu vorba latinilor.

Cât priveşte momentul acestei treceri, ceva mai în cumpănă ca de obicei, l-aş aşeza sub formula Noul AN NOU.

Odată, fiindcă abia am împlinit un sfert de veac de la o răscruce a Istoriei, după un sfert de veac de libertate şi de democraţie autentică.

Iar a doua oară fiindcă, după tulburatele evenimente politice din ultimele luni, s-a deschis, ameţitor, un nou orizont de aşteptări, pe cât de promiţătoare în litera lor, pe atât de irigate de un halou tonifiant.

Ce va fi, va fi, vorba unui faimos şlagăr italian din timpuri mai răbdătoare. Şi cum rezervele de pacienţă, căci sentimentul cumpătării s-a cam risipit prin decenii, s-au împuţinat şi, în acelaşi timp, s-au şi radicalizat, unica şansă de împlinire în rosturi mai pe măsură capătă parcă ceva din misterul unui joc al norocului. Iar norocul, în accepţiunea sa cea mai populară, ţine de joc: de care ne-am săturat de-a lungul unui deceniu de o tristeţe amară. Şi de aceea speranţa ce fulguieşte pe la ferestrele noastre înălbite de neaua cu sclipiri diamantine se scurge sub inedita urare de Nou AN NOU. Nu fără tradiţionalul LA MULŢI ANI!