Cea mai mare dezamăgire a prefectului de Dolj, în 2011: Podul Calafat-Vidin stă… într-un picior

0
626

Nicolae Giugea

Zilele lui 2011 au intrat în sac una câte una, iar anul ce este pe cale să se încheie e gata să-şi lase “moştenirea” – lucrurile bune, dar şi pe cele rele – urmaşului 2012. Cu regrete, cu mulţumiri, însă, cel mai important poate, cu multă speranţă, autorităţile judeţene spun că îşi vor înteţi activităţile pentru ca fiecare zi să fie punctată de câte o realizare. Ce va fi, vom vedea! Până una, alta, în rândurile următoare, vă prezentăm câteva dintre proiectele şi schimbările pe care ni le rezervă anul viitor, dar şi unele regrete, pe care reprezentantul Guvernului în teritoriu, Nicolae Giugea, le-a făcut cunoscute în ultima conferinţă de presă din 2011:

*** “Marea mea dezamăgire pentru judeţul Dolj este că n-am reuşit să inaugurăm podul de la Calafat în acest an. Acum ar fi fost deja vizibile primele semne de vitalizare economică şi socială pentru Calafat. Vreau să vă spun însă că nu din vina noastră nu a fost posibilă realizarea acestui obiectiv. Partea română s-a achitat de sarcini, însă cea bulgară avea o restanţă, la un moment dat, de 18 luni; au promis că vor face tot ce este posibil să recupereze cât se poate de mult din această întârziere şi până la 31 decembrie 2012 să se finalizeze întreaga investiţie”. “Unul dintre regretele mele din acest an este că toţi, la un loc, tot ceea ce înseamnă administraţie, putere de decizie, oameni cu putere de decizie, nu am făcut suficient pentru judeţul Dolj”.

*** “Am întreprins deja demersurile pentru aducerea la cunoştinţa investitorilor străini şi autohtoni a noii hotărârii aparţinând Consiliului Judeţean Dolj, referitoare la concesionarea terenurilor din zona Aeroportului Craiova. Am avut în vedere canalele diplomatice, adresându-ne unui număr de 55 de misiuni diplomatice din Bucureşti. Totodată, ne-am îndreptat atenţia către Camera de Comerţ şi Industrie a României şi către camerele de comerţ bilaterale, mai precis 33, care reunesc în activităţile lor numeroşi oameni de afaceri români şi străini. Am transmis şi tuturor prefecturilor binevenita iniţiativă a Consiliului Judeţean de a concesiona aceste terenuri. Într-un timp relativ scurt vom transmite şi celor mai potenţi oameni de afaceri din România, cei din Top 300, această intenţie a Consiliului Judeţean Dolj de a concesiona aceste terenuri”.

*** “S-au făcut plăţi de către Ministerul Finanţelor pentru şcolile din judeţul Dolj. Inspectoratul Şcolar Dolj este cel care gestionează cele circa 20 de miliarde de lei vechi, pe care ISJ le va distribui unităţilor de învăţământ care au plăţi restante faţă de constructori”.

*** “Cu 1 ianuarie, Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale îşi schimbă titulatura şi îşi accentuează operativitatea, devenind Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţii Sociale. Aşadar, preia şi acţiunea de inspecţii sociale. Deja s-a stabilit între Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Agenţia de Prestaţii Sociale transferul de personal”.