La 1 ianuarie, este prăznuit Sf. Vasile cel Mare, a cărui sărbătoare coincide cu praznicul Tăierii împrejur a Domnului. Sf. Vasile s-a născut în Cezareea Capadociei din Asia Mică, a trăit între anii 330-379, pe vremea Sf. Împărat Constantin. Tatăl său, un luminat dascăl în cetate, i-a insuflat dragostea de carte şi Vasile a mers, rând pe rând, la şcolile din Cezareea, Bizanţ şi apoi la Atena, cea mai vestită şcoală din vremea sa, unde a studiat filosofia, retorica, astronomia şi toate ştiinţele acelui timp. Colegi i-au fost Sf. Grigorie de Nazianz, cu care a legat o sfântă prietenie, şi Iulian, împăratul apostat de mai târziu.
La anii maturităţii, a primit botezul în apele Iordanului, împreună cu celebrul său profesor Eubul. În anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, a fost înălţat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei. A dus o luptă crâncenă, cu scrisul şi cuvântul, luminând creştinătatea şi apărând dogma Sfintei Treimi. Sf. Vasile cel Mare nu a scris nimic fără o necesitate imediată pentru Biserică şi pentru viaţa creştină în general. Scrierile sale au fost apreciate de critică, încă de la început, pentru însemnătatea istorică şi dogmatică, pentru felul în care şi-a organizat gândirea şi, mai ales, pentru demonstraţia tezelor. Sunt Părinţi care fac teologie pentru uz propriu, în vederea mântuirii personale, spunea prof. I. G. Coman. Dar sunt şi Părinţi care fac teologie în serviciul fraţilor lor, cu o sinceritate şi un devotament puţin obişnuite. Acolo unde teologia se uneşte cu dragostea de aproapele, avem de-a face cu o operă clasică. Este cazul operei Sf. Vasile, care nu i-a uitat nici pe călugării din vremea sa, îndrumându-i pe calea mântuirii. Regulile fixate de el pentru călugări, acum 16 veacuri, există şi astăzi. Este primul ierarh care a întemeiat pe lângă biserică aziluri şi spitale pentru cei săraci, bolnavi şi neputincioşi, cerându-le celor bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el. Susţinător al curăţiei morale, zelot al trăirii religioase, culme a gândirii teologice, ziditor şi stâlp al Bisericii lui Dumnezeu, Sf. Vasile şi-a meritat pe deplin apelativul de “mare”. În cântările sale, Biserica îl numeşte “dumnezeiasca albină a Bisericii lui Hristos, care adună sufletele credincioşilor cu dulceaţa cinstirii de Dumnezeu, iar cu acul dumnezeiescului dor, ca şi cu o armă, răneşte hulele ereticilor.”
În ziua de 1 ianuarie a anului 379, la vârsta de 50 de ani, s-a mutat la Domnul, fiind plâns de credincioşi şi necredincioşi deopotrivă, care-l iubeau şi-l cinsteau pentru bunătatea şi înţelepciunea lui. Cei zece ani de arhipăstorire a Cezareei Capadociei i-au fost de ajuns ca să intre în istoria Bisericii cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.
