Piaţa “Chiriac” din Craiova, destinată doar producătorilor agricoli autohtoni

0
1667

Piaţa “Chiriac” din Craiova este în plin proces de modernizare. Conform proiectului derulat de Primăria Craiova, în spaţiile de acolo vor avea acces doar producătorii agricoli, nu şi intermediarii, după ce lucrările de renovare  vor fi finalizate.

Piaţa “Chiriac” din Craiova,  una dintre cele mai vechi din municipiu, este într-un amplu proces de reabilitare . Zona  comercială a fost nivelată și asfaltată, urmând să fie reparate clădirile și viitoarele tarabe pe care vor vinde comercianții,  după cum a precizat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Astfel, în piață vor avea acces doar producătorii autohtoni,  care vor expune spre vânzare  doar fructe și legume de sezon. Olguţa Vasilescu mai spune că adaosul comercial va fi destul de mic, astfel încât prețurile să fie și ele mai mici față de supermarketuri și de alte piețe.

,,Sperăm ca și Stațiunile de cercetare, cum ar fi cea de la Dăbuleni unde se cultivă cartof dulce, măslin, fistic, kiwi, banana nordului, căpșuni etc, să se numere printre producătorii care vând aici”, a declarat primarul.